Nivelul e… schimbător
- Domnule comandant, unitatea de poliţie pe care o conduceţi este cea mai mare din Valea Jiului. Ne puteţi spune cum se prezintă ea la momentul septembrie 2013?
- La momentul septembrie 2013, Poliţia municipiului Petroşani se prezintă, din punct de vedere al evaluării situaţiei operative şi al indicatorilor şi statisticilor Ministerului de Interne, la un nivel bun din punct de vedere al realizărilor, aproape de nivelul cerut. Vedeţi dvs., noi suntem evaluaţi la nivelul poliţiei judeţului Hunedoara, împreună cu Poliţia municipiului Deva şi Poliţia municipiului Hunedoara.
- Spuneaţi că sunteţi aproape de nivelul cerut. Care e acest nivel?
- Nu există un nivel cerut bătut în cuie, pentru că timpurile şi situaţiile se schimbă. Apar mereu lucruri noi, dar există pilonii de guvernare, care sunt preluaţi de Ministerul de Interne, cu acţiunile care se urmăresc şi care sunt prioritare pentru anul în curs, în cazul de faţă pentru anul de guvernare 2013. Pentru acest an, sunt prevăzute clar reducerea evaziunii fiscale, siguranţa cetăţeanului şi combaterea crimei organizate. Prin acţiunile şi verificările făcute până acum avem 29 de cauze complexe, asta înseamnă prejudicii de peste două miliarde de lei vechi pe evaziune fiscală. Dar prejudiciile sunt mult mai mari faţă de această cifră în momentul de faţă, estimările noastre pentru cele 29 de dosare fiind între 15-20 milioane de euro la evaziunea fiscală. Împreună cu forurile de supraveghere, Parchetul Petroşani şi Parchetul Tribunalului Hunedoara, după soluţionarea acestor dosare am reuşit recuperarea, noi spunem că e un lucru extraordinar, a peste 75% din banii prejudiciaţi pe evaziune fiscală. De altfel şi legea spune că, dacă se recuperează prejudiciul, legiuitorul este mai blând cu făptuitorul.
29 de dosare, unul şi unul…
- Din cele 29 de dosare pe car