Premierul Victor Ponta a facut, miercuri seara, o declaratie surprinzatoare cu privire la proiectul Rosia Montana, afirmand ca exista interese straine in spate, care urmaresc blocarea unor proiecte economice in Romania. Ponta spune ca face aceasta afirmatie pe baza unor informatii de la serviciile secrete. Premierul Ponta a declarat aseara, la Antena 3, ca toata lumea se afla intr-o” batalie economica” si, cu mici exceptii, cum sunt Siria si Afganistan, razboaiele nu se mai duc cu “tancuri si pusti”. “E o batalie economica in care Romania nu a participat in ultimii ani, in care am inceput sa contam, pentru ca suntem tara cea mai mare din regiune si, dupa alegerile din noiembrie-decembrie parea sa avem o anumita stabilitate si directie, si, evident, exista interese,pentru unle dintre ele am si date, de a nu exista o dezvoltare economica a Romaniei. Dar, pana la urma, nu sunt de vina cei care ne pun bete in roate, noi trebuie sa avem grija de noi, aici nu e teoria conspiratiei”, a spus premierul Victor Ponta. Premierul a adaugat ca detine informatii potrivit carora majoritatea celor care protesteaza impotriva proiectului Roia Montana snt persoane de una credinta, dar exita si grupuri de interese straine care se afla in spatele protestatarilor. Totodata, premierul a subliniat faptul ca Rosia Montana este doar unul dintre proiectele care este vizat de interese straine, dar exista altele si mai importante care se vrea a fi blocate. “Nimeni nu vrea ca Romania sa fie un mare producator de energie. (…) Pentru Romania, eu zic ca este mai bine sa fim un mare producator de energie electrica, de gaze, decat sa le importam, dar nu insemna ca ltii gandesc la fel”, a spus prim-ministrul Victor Ponta. Premierul Victor Ponta a facut, miercuri seara, o declaratie surprinzatoare cu privire la proiectul Rosia Montana, afirmand ca exista interese straine in spate, care urmaresc blocarea