Scriam în primul editorial din această săptămână că fiscalitatea reprezintă principalul element care urcă o ţară în topul competitivităţii. Iar o confirmare a faptului că pe măsură ce au existat mai puţine dificultăţi de mediu economic au venit mai multe investiţii străine să rezolve problema competitivităţii o vedem unde ne aşteptăm mai puţin, în Bulgaria. Ţară care ne-a „cedat” nouă ultimele locuri în top.

Da, dar dacă suntem la coadă în topul competitivităţii şi al investiţiilor care „hrănesc” competitivitatea şi productivitatea nu ne putem plânge că oamenii nu merg să lucreze în străinătate. Într-o astfel de situaţie nu se găseşte doar România, ci şi Polonia, însă conducătorii noştri au de departe cea mai îngustă viziune, din moment ce grupul de imigranţi cel mai mare din UE este cel al românilor. Adică, dintr-un stat cu o populaţie dublă, Polonia, au migrat mai puţini decât de la noi, şi asta nu doar ca procentaj din totalul locuitorilor, ci chiar în cifre absolute. Concluzia: mediul economic ostil îi determină pe români să plece în număr mare spre state conduse de alţi politicieni şi să se angajeze în slujba investitorilor care nu vin în ţara lor.

Să ne amintim. În 1989, conducerea postcomunistă a ţării a moştenit o economie decapitalizată, care avea nevoie de investiţii străine masive pentru a putea păstra întreaga forţă de muncă angajată la acel moment şi a nu mai fi energofagă. Însă, în loc să favorizeze mediul de afaceri pentru a atrage cât mai mulţi investitori care să creeze locuri de muncă, conducătorii au preferat să trimită forţa de muncă după întreprinzători, la ei acasă, sau să o scoată anticipat la pensie pentru a o feri de şomaj.

Investiţiile au venit până la urmă - în preajma aderării la UE -, dar pensionările şi migraţia scumpiseră deja forţa de muncă. Iar investiţiile realizate nu doar că nu au capacitat-o, ci au