Agenţia Naţională de Informaţii (NSA) a SUA, însărcinată cu interceptarea comunicaţiilor, îşi transmite datele agenţiei similare din Israel, cu riscul de a comunica informaţii despre americani şi de a le încălca astfel viaţa privată, a relatat miercuri The Guardian, potrivit AFP, citată de Agerpres.
Practica schimburilor de informaţii între serviciile aliate este curentă, însă se întâmplă mai rar ca aceste informaţii să fie transmite în formă “brută”, fără a fi analizate anterior.
Însă, potrivit unui protocol de acord între NSA şi instituţia similară din Israel, ISNU, furnizat cotidianului The Guardian de fostul consultant Edward Snowden, agenţia americană transmite direct statului israelian o parte din e-mailurile şi alte milioane de conversaţii telefonice pe care le interceptează. Legislaţia americană limitează activităţile NSA, interzicându-i să colecteze date din comunicaţiile cetăţenilor americani sau străini instalaţi legal pe teritoriul SUA, fără un motiv valabil.
Însă dezvăluirile începute în iunie ale fostului consultant Edward Snowden au arătat că aceste acţiuni de colectare sunt atât de vaste, încât au vizat în multe rânduri cetăţeni americani, încălcând astfel legile privind libertăţile publice şi protejarea vieţii private.
“Chiar dacă protocolul este explicit asupra faptului că datele trebuie tratate prin respectarea legislaţiei americane şi că israelienii acceptă să nu vizeze deliberat americani identificaţi în interceptări, aceste reguli nu sunt susţinute prin nicio obligaţie legală”, observă The Guardian, citat de Agerpres.
Documentul de cinci pagini nu este datat, însă, potrivit cotidianului britanic, ar fi martie 2009. Textul nu precizează nici dacă tribunalul secret însărcinat cu supervizarea activităţilor NSA, Foreign Intelligence Surveillance Court (FISC), şi-a dat acordul pentru a împărtăşi aceste interceptări cu u