Presa şi politicienii – în primul rând Băsescu – poartă, în proporţie covârşitoare, răspunderea morală pentru crima petrecută la Braşov în urmă cu câteva zile, când un om a fost ucis în plină stradă de un altul pentru simplul motiv că l-a oprit să bată un câine.
După ce a ratat ocazia de a apăra interesele României în problema Roşiei Montane şi a gazelor de şist, cazuri în care a reprezentat interesele corporaţiilor străine, majoritatea mijloacelor mass-media a dat dovadă de o lipsă de discernământ criminală în tratarea cazului câinilor fără stăpân.
Starea de isterie şi de nevroză inimaginabile în care au adus populaţia României acţiunile iresponsabile ale ziariştilor şi ale politicienilor nu rămân (şi nici nu aveau cum să rămână) fără consecinţe. O asemenea mobilizare de forţe într-o cauză atât de ignobilă n-am mai văzut din 1990. Efectul a fost acelaşi: antagonizarea societăţii româneşti până la conflictul violent. Iar victimele n-au întârziat să apară, pentru că psihopaţii şi maniacii au primit public binecuvântarea de care aveau nevoie pentru a ieşi la lumina zilei.
Nu există iubire! N-are cum!
Am văzut, în ultima săptămână, oameni desfiguraţi de ură. Oameni cărora, când vorbesc de uciderea câinilor maidanezi, le sar stropi din gură şi li se injectează ochii. În cazul unora, e o treabă de serviciu. În cazul altora, e un mod de a trăi. Mulţi sunt, pur şi simplu, manipulaţi: „Am văzut eu la televizor!“. Destui îi urăsc şi pe cei despre care spun, cu dispreţ, că „iubesc animalele“. Un ziarist, cândva preşedintele CRP, afirmă că acest sentiment pur şi simplu nu există: n-are cum! Trebuie să fii zoofil ca să iubeşti un animal, ne explică el. Pe Facebook apar îndemnuri mobilizatoare: „Să arătăm că noi suntem prădătorii, că noi suntem în vârful lanţului trofic“. Alţii s-au filmat cum toarnă benzină pe câini şi le dau foc, apo
