Andreea Lazăr, iubita lui Luis Lazarus, îşi încearcă în acest an norocul la emisiunea X Factor. Cunoscută sub numele de scenă Goddess Andreea, focoasa bruneta nu este străină de camerele de luat vederi.
Tânăra a jucat într-un film alături de Van Damme, "Six Bullets", şi a mărturisit că a fost extrem de impresionată de colaborarea pe care a avut-o cu vedeta de la Hollywood.
"L-am cunoscut atât pe Jean Claude, cât şi pe fiul său şi mi-au făcut o impresie extraordinară. Modestia, bunul simţ şi atenţia pentru ca totul să iasă bine sunt atuurile multor vedete de la Hollywood" a declarat iubita lui Lazarus.
Andreea Lazăr a absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, dar a fost mai atrasă de o carieră în lumina reflectoarelor decât una de economist. Anul acesta ea a participat şi la selecţia naţională a Eurovision 2013, însă nu a avut succes.
Cel de-al treilea sezon al super-show-ului "X Factor" revine din 22 septembrie, de la 20:30, sub sloganul "Muzică şi suflet". Delia, Dan Bittman şi Cheloo sunt cei care dau verdictul în privinţa calificărilor concurenţilor în etapele următoare, în lupta pentru marele premiu, însă, ca în fiecare an, dezicia finală va aparţine telespecatorilor. Ca noutate, a fost coborâtă limita de vârstă la înscriere la 14 ani, astfel că una dintre categorii va fi 14 - 25 ani. La preselecţii s-au prezentat concurenţi de pe patru continente.
Andreea Lazăr, iubita lui Luis Lazarus, îşi încearcă în acest an norocul la emisiunea X Factor. Cunoscută sub numele de scenă Goddess Andreea, focoasa bruneta nu este străină de camerele de luat vederi.
Tânăra a jucat într-un film alături de Van Damme, "Six Bullets", şi a mărturisit că a fost extrem de impresionată de colaborarea pe care a avut-o cu vedeta de la Hollywood.
"L-am cunoscut atât pe Jean Claude, cât şi pe f