Am vrut pentru un weekend să fim turiști în țara noastră. Am vrut să înțelegem de ce stăm atât de prost la acest capitol, când avem atât de multe obiective turistice. De această dată am ales cetățile dacice ale României, și ce am găsit ne-a răspuns la multe dintre întrebările noastre.

Începem excursia ghidați de indicatoare timide, nehotărâte încotro să ne îndrepte. Drumul e unul forestier, plin de gropi și de nori denși de praf în urma fiecărei mașini care se încumetă să-l calce. Bolovanii uriași, căzuți parcă din cer pe calea care duce la unul dintre cele mai importante obiective turistice ale Românei – Cetatea Sarmizegetusa Regia – trebuie ocoliți de vrei să te avânți la volan. Podeaua mașinii scrânșnește sonor din când în când și simți cum bolovanul te gâdilă în talpă. La fel scrâșnește și șoferul și înjură de zor drumurile din România, mai ales că e nevoit să meargă cu "iuțeala maximă" de 20 de km/h. Parcarea e într-o curbă, găsim cu greu un loc, ne echipăm și străbatem ultimii 2 km pe jos, spre vechea capitală a Daciei, curioși peste măsură. Ajungem la poarta cetății, unde într-o cușculie din termopan se ascunde "straja", care ne invită să ne luăm bilet. Prețul este mai mult decât rezonabil, 3 lei, însă accesul în cetate - complet neamenajat, fără scări, fără nimic - îi pune în mare dificultate chiar și pe cei în putere. Fără ajutor, cei mai în vârstă ar rămâne să admire zidurile pe dinafară.

Acestea sunt frumoase, acoperite cu mușchi catifelat ce te îndeamnă să-l atingi și cu o linie care demarcă ce s-a reconstruit. Întrăm în cetate, ghid turistic nu există, că doar la ce îți trebuie…sunt indicatoare și tăblii explicative bilingve, însă caracterele folosite și plasticul alb pe care sunt scrise fac turiștii să verse lacrimi la fiecare panou, mai ales în zilele însorite.

Trecem pe lângă drumul pavat al dacilor. Lumea stă admiră și mai comenteaz