Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MESAJUL Papei Francisc pentru ATEI

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 12 septembrie 2013 ·

Papa Francisc a publicat în ziarul La Repubblica o scrisoare în care cere "deschiderea unui dialog lipsit de prejudecăţi" între creştini şi atei.

Francisc i-a răspuns astfel lui Eugenio Scalfari, fondatorul publicaţiei şi un ateu declarat, care scrisese la rândul său o scrisoare în urmă cu ceva vreme.

"Mila lui Dumnezeu nu are limite dacă te prezinţi în faţa Lui cu o inimă sinceră şi plină de penitenţă. Situaţia celor care nu cred în Dumnezeu ţine doar de ascultarea propriiei lor conştiinţe", a scris Suveranul Pontif.

"Păcatul, chiar şi pentru cei care nu au credinţă, este când cineva îşi înşeală conştiinţa. Să o asculţi şi să i te supui înseamnă să decizi singur în privinţa lucrurilor care sunt percepute drept bune sau rele. Această decizie e fundamentală în determinarea binelui sau a răului din viaţa noastră", a mai scris Papa Francisc.

"Adevărul, potrivit credinţei creştine, este dragostea lui Dumnezeu pentru noi prin Iisus Hristos. Adevărul este o relaţie. În ciuda greşelilor şi păcatelor comise şi care ar putea fi şi în prezent comise împotriva membrilor săi, Biserica, nu are alt scop în afară de a trăi şi de a-l mărturisi pe Iisus", a completat Papa.

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: Banii pentru maidanezi au fost risipiţi. Indolenţa lui Oprescu ne costă încă 10 milioane de euro. Hingherii privaţi, plătiţi regeşteANUNŢ-ŞOC PENTRU ȘOFERI! Permisul poate fi SUSPENDAT TIMP DE CINCI ANI. Vezi care sunt ABATERILE GRAVE sancționate de CODUL RUTIER O SUTĂ DE MII de DOLARI pentru un ONG implicat în organizarea protestelor din București. Soros, fondator al trustului care plătește

TOP 3 ARTICOLE POPULARE: S-a ÎMBĂTAT din 18 cutii de BERE, apoi s-a luptat cu o VACĂ. O să RÂZI când o să vezi cine e autorul fapteiUimitor. Când arată FEMEILE cel mai RĂUNU şi-a RECUNOSCUT soţia, dar s-a ÎNDRĂGOSTIT fulgerător de ea: ”Te-a trimis d

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum o ora
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 2 ore
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 49 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 5 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum o ora
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 4 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°