Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lorena Bogza, prezentatoare Pro TV Chişinău: „Efectele migraţiei pot fi comparate cu cele ale unui război devastator“

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

Tineri care pleacă din ţară, bătrâni rămaşi singuri, şcoli închise, spitale fără medici, sate pe cale de dispariţie, o economie zdrenţuită şi politicieni indiferenţi. Este realitatea tristă pe care ne-o arată Pro TV Chişinău în reportajele din campania „Moldova fără oameni“, coordonată de Lorena Bogza.

„Adevărul“: Prin campania „Moldova fără oameni“, Pro TV a răvăşit o rană dureroasă: migraţia în masă a moldovenilor. Cum a apărut ideea acestui proiect?

Lorena Bogza: Pregăteam ştirile pentru Ziua Independenţei şi printre ele am văzut o ştire despre unul dintre deputaţii care au semnat declaraţia de independenţă, dar care ulterior a părăsit ţara şi s-a stabilit în Italia. Asta a fost scânteia, dar, de fapt, coceam demult această idee. Este, poate, cea mai grava problemă cu care ne confruntăm şi pe care o cunoaştem cu toţii, dar care, parcă, trece pe lânga noi. Au plecat, pe rând, familii întregi şi nu se vor întoarce niciodată. Pentru că nu au la ce să se întoarcă. Luminiţa aceea de la capătul tunelului nu se vede şi niciun partid, niciun politician nu ne-a putut călăuzi, până acum, spre ea.

Prin ce se explică faptul că moldovenii continuă să plece din ţară?

Cei care pleacă nu pot fi învinuiţi de nimic. Ei caută soluţii pentru a-şi întreţine familia, pentru a avea un trai decent. Şi e firesc să vrea asta. Din păcate, însă, acasă nu li se oferă mai nimic. Spuneţi-mi, cât trebuie să lucreze un om cinstit, cu un salariu de bugetar, pentru a-şi cumpăra un apartament, de exemplu? Şi întrebările ce ţin de lucruri elementare, pe care trebuie să le aibă un om, pot continua. Din păcate, în cei 22 de ani de independenţă, Moldova a fost guvernată de o clasă politică incompetentă, de politicieni care s-au gândit mai curând la ei şi la avutul lor, decât la cetăţeni. Şi, indiferent de culoarea politicienilor, nimeni nu a vrut să schimbe lucrurile. A fost mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis cod roșu de CANICULĂ pentru trei județe, unde temperaturile maxime pot ajunge și până la 41 de grade Celsius

Gandul acum 18 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, un cod roșu de caniculă valabil pentru județele Mehedinți, Dolj și Olt. În aceste zone, temperaturile maxime vor atinge 39-41 de grade Celsius, iar disconfortul termic va fi extrem. Aver

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum o ora
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Taxa pe vin loveşte viticultura românească. Producători: Riscăm falimente în lanţ şi scumpiri masive

Ziarul Financiar acum o ora
Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Vinuri din România (APEV) trage un semnal de alarmă: introducerea accizei pe vinul liniştit este o măsură care ar putea afecta grav întreaga industrie vitivinicolă românească, o industrie cu rădăcini adâ

Cel mai mare Legoland din lume s-a deschis la Shanghai

Mediafax acum o ora
Un personaj Lego uriaş, înalt de 26 de metri, i-a întâmpinat pe primii vizitatori ai Legoland Shanghai, cel mai mare parc de acest tip din lume. Este primul Legoland din China şi a fost dezvoltat de compania Merlin Entertainments, în parteneriat cu

Julian McMahon, actor cunoscut din Fantastic Four, a murit la vârsta de 56 de ani / A fost căsătorit cu Dannii Minogue și este fiul celui mai longeviv ministru din istoria Australiei

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Julian McMahon, actorul australian cunoscut pentru rolurile sale din serialele Charmed, Nip/Tuck şi FBI: Most Wanted, precum şi pentru interpretarea super-răufăcătorului Doctor Doom din Fantastic Fou

Ruşii spun că au doborât zeci de drone ucrainene, inclusiv două lângă Sankt Petersburg

News.ro acum 25 minute
Unităţile ruse de apărare aeriană au doborât zeci de drone ucrainene în zone dispersate ale ţării, inclusiv două în apropierea celui de-al doilea oraş ca mărime, Sankt Petersburg, au declarat sâmbătă oficialii ruşi, relatează Reuters. Aleksandr Droz

Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump. Europa riscă taxe vamale de până la 50%

Capital acum 42 minute
Se apropie termenul-limită pentru tarifele impuse de Donald Trump Uniunii Europene. Dacă nu se ajunge la un acord până pe 9 iulie, Europa riscă taxe vamale de până la 50%.

Circulația pe Podul Giurgiu-Ruse, oprită total din cauza unui TIR

HotNews acum 2 ore
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse a fost oprită sâmbătă dimineaţa pe ambele sensuri de mers, după ce un TIR s-ar fi defectat pe partea bulgară, transmite Agerpres. „La data de 5 iulie, ora 06:10, pe Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse, pe pa

FCSB vs CFR deschide noul sezon – Cine transmite la tv Supercupa României la fotbal

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare FCSB (campioana en-titre) și CFR Cluj (câștigătoarea Cupei României) vor deschide noul sezon competițional, cele două duelându-se pentru trofeul Supercupei României la fotbal. Urmărește cele mai noi

Chelsea, în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după 2-1 cu Palmeiras / Va juca în semifinală cu Fluminense

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Chelsea s-a calificat în semifinale la Cupa Mondială a Cluburilor, după ce a trecut, scor 2-1, de formaţia Palmeiras, vineri seară, la Philadelphia, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

29°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/31°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/34°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°