Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PDL-iştii vor să ştie dacă şcolile din Brăila au aviz sanitar

Publicat in Vocea Brailei, vineri 13 septembrie 2013 ·

* prin intermediul unui comunicat de presă, democrat liberalii brăileni i-au cerut primarului Aurel Simionescu să facă publică lista şcolilor care nu au încă aviz sanitar

Începerea noului an şcolar i-a îngrijorat pe democrat liberalii brăileni, care consideră că şcolile din judeţ şi municipiu "nu sunt pregătite pentru a primi elevii în condiţii decente". Cel puţin asta se arată în cadrul unui comunicat de presă, prin intermediul căruia PDL-iştii, în frunte cu deputatul Alexandru Nazare, cer în mod public primarului Aurel Simionescu şi reprezentanţilor USL Brăila să facă publică lista unităţilor de învăţământ care nu au încă aviz de funcţionare. De asemenea, aceştia vor ca edilul-şef să prezinte şi lista cu firmele care au întreprins lucrări de reparaţii la şcolile din municipiu şi documentele referitoare la sumele lucrărilor aferente. Mergând pe aceeaşi linie, PDL-iştii acuză că sumele alocate de municipalitate pentru reparaţiile şcolilor au fost acordate târziu, generând astfel întârzieri în graficul de lucru. "Consecinţa directă a acestei erori administrative este că lucrările pentru instalarea centralelor termice nu vor fi gata la timp, copiii urmând să sufere de frig în timpul orelor de curs. PDL Brăila consideră că prin neglijenţa Primăriei există toate condiţiile ca situaţia de anul trecut, când spre exemplu la Liceul «Panait Cerna» nu s-au ţinut cursuri câteva săptămâni din cauza frigului, să se repete şi anul acesta", se arată în cadrul comunicatului.

În ceea ce-l priveşte pe preşedintele PDL Brăila, Alexandru Nazare, acesta este de părere că situaţia "dezastruoasă" a şcolilor din Brăila nu este singulară în ţară. "La început de an şcolar situaţia este dramatică în multe judeţe ale ţării. Zeci de şcoli nu au avize sanitare de funcţionare, iar ministerul nu a alocat bani pentru igienizarea acestora. Potrivit unei analize realizate de

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A fost ales noul papă. Fum alb la Vatican (VIDEO)

Ziua Constanta acum 19 minute
Noul Papă a fost ales joi, 8 mai 2025. Fumul alb a ieșit de pe coșul Capelei Sixtine. Mii de credincioși și curioși s-au adunat în Piața Sfântul Petru de la Vatican, joi, în a doua zi a conclavului pentru a primi vestea. Conclavul episcopilor de la

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 6 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

UPDATE - Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în judeţele Dolj şi Mehedinţi

News.ro acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Avertizarea a fost prelungită pentru localităţi din Dolj.

Cod roșu de furtuni în două județe. Meteorologii anunță vijelie „cu aspect de tornadă”

HotNews acum o ora
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de grindină, ploi torenţiale şi vijelie puternică, posibil cu aspect de tornadă, în mai multe localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi. Potrivit ANM, între ora 18:15 și 18:45, sunt vizate de o

Suedia donează 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă, după ce Trump a tăiat finanțarea

HotNews acum o ora
Guvernul Suediei s-a angajat să doneze 2 milioane de dolari pentru Radio Europa Liberă/Radio Liberty, după ce administraţia preşedintelui american Donald Trump a îngheţat finanţarea radiodifuzorului, notează The Local, conform News.ro. „După ce Stat

Sebastian Burduja reorganizează Ministerul Energiei: taie 25% din cheltuielile salariale și desființează 91 de posturi: „Economisim 10 milioane de lei anual”

Libertatea acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că va tăia în carne vie la ministerul Energiei. El reorganizează instituția pe care o conduce și va desființa 91 de posturi și va tăia salariile, scrie News.ro.

Un nou record istoric pentru euro! BNR a stabilit un curs de 5,1222 lei

Ziua Constanta acum 6 ore
Moneda națională s-a depreciat joi, în raport cu euro, care a fost calculat de Banca Națională a României (BNR) la 5,1222 lei, în creștere cu 2,31 bani (0,45%) față de cotația precedentă, de 5,0991 lei, înregistrând un nou maxim istoric, conform Age

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum o ora
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 8 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

11°/16°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

14°
joi

10°/16°
vin.

7°/13°
sâm.

5°/18°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/12°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/11°
Timisoara
acum

13°
joi

10°/15°
vin.

9°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

9°/15°