Când şeful unui consorţiu străin îşi permite să ameninţe un stat, autorităţile acelui stat sunt obligate să-l pună la respect. Directorul general al Gabriel Resources, Jonathan Henry, ridică nu doar plafonul despăgubirilor (de la 1,5 la 4 miliarde de dolari) cerute în cazul în care Legea Roşia Montană este respinsă de Parlament, ci şi nivelul represaliilor, care nu se mai rezumă la un proces. „Cazul nostru este foarte solid şi îl vom face foarte cunoscut, astfel încât efortul României de a atrage investiţii străine va avea mult de suferit”, declară Gabriel CEO, pentru o publicaţie canadiană. Apoi, afişând o compasiune pentru oamenii locului, greu de simţit într-o funcţie ca a domniei sale, prevesteşte: „Fără acest proiect, Roşia Montană va muri. Oamenii vor pleca. Nu sunt slujbe”.
Aşadar, un scurt prohod şi o directă ameninţare, o presiune pusă asupra unei majorităţi divizate şi asupra unui guvern favorabil cu un premier aparent indecis. Gabriel Resources încearcă să exploateze fisurile puterii politice din România, oferindu-i, totodată, acesteia argumente cu care să justifice în ochii opiniei publice aprobarea proiectului. Şi cu nimic nu jonglează politicienii mai bine, decât cu spaimele societăţii româneşti, aici cu fuga investitorilor şi despăgubiri uriaşe plătite de contribuabili. Desigur, şi una, şi alta sunt două rele ipotetice, dar asta nu-i va împiedica pe partizanii proiectului să le includă într-un scenariu economic catastrofal. Premierul Victor Ponta a făcut deja o tentativă: „Eu sunt foarte preocupat de modul în care se va transmite în străinatate mesajul legat de acest proiect şi vreau, totuşi, să prezint Romania ca o ţară deschisă investiţiilor străine. Nu vreau să fim o ţară care goneşte pe toată lumea pentru simplul motiv că nu există în România resursele financiare pentru a ne dezvolta singuri”, a spus el, marţi seara. Dincolo de faptul c