Viceministrul de Externe de la Chişinău, Valeriu Chiveri, şi secretarul de stat Bogdan Aurescu au ciocnit joi la MAE un pahar de vin moldovenesc pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, oficialul român apreciind că "licoarea" este precum parteneriatul trategic: limpede, sincer şi puternic.
Rusia a interzis recent importurile de vin din Republica Moldova, lucru care afectează economia ţării vecine.
Referitor la exporturile vinicole pe piaţa rusă, Bogdan Aurescu a declarat că România împărtăşeşte "fără rezerve preocuparea guvernului de la Chişinău cu privire la suspendarea acestor exporturi".
"Avem, evident, nedumeriri faţă de această decizie, care este nefirească în condiţiile în care vinurile din Republica Moldova au trecut testele de tip sanitar ale organismelor europene şi pot fi cumpărate în numeroase state din UE", a precizat oficalul român.
Secretarul de stat şi-a exprimat speranţa că situaţia se va rezvolva cât mai rapid prin folosirea mecanismelor bilaterale la care face apel Chişinăul sau multilaterale în cadrul organizaţiei mondiale a comerţului.
Totodată, el a reamintit că acordul de liber schimb care urmează să fie parafat la Vilnius prevede o liberalizare completă a exporturilor de vinuri moldoveneşti în UE.
Bogdan Aurescu a mai subliniat faptul că "România analizează modalităţile prin care poate sprijini bilateral Chişinăul".
În acest contest, săptămâna viitoare va avea loc o întâlnire dintre producătorii de specialitate din Republica Moldova şi retailerii de pe piaţa românască.
"Veţi vedea personal că vinul din Republica Moldova este un vin excelent, de cea mai bună calitate, ca şi relaţiile noastre bilaterale, ca şi parteneriatul nostru strategic, care este limpede, sincer şi puternic", a punctat Bogdan Aurescu.
La rândul său, Valeriu Chiveri a apreciat "reacţia promtă" de solidaritat