Dirijorul şi solistul Rudolf Buchbinder va interpreta alături, de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, Concertele nr. 1 şi nr. 5 pentru pian şi orchestră de Ludwig van Beethoven.
Articol realizat de Elena Zottoviceanu
În principiul concertant statuat de clasicism, care opune orchestra şi solistul, Ludwig van Beethoven (1770-1827) descoperă sursele unui dialog poetic infinit de bogat.
Şi chiar dacă primele două concerte pentru pian sunt încă tributare esteticii secolului al XVIII-lea, dimensiunile lor sonore şi temporale, concepţia simfonică sau limbajul pianistic, prevestesc deja viitorul.
Concertul nr. 1 în Do major, pentru pian şi orchestră, op.15 are, fără îndoială, reminiscenţe din marea tradiţie Haydn-Mozart, dar expresia intensă, forţa muzicii beethoveniene se simte chiar de la început din dinamismul şi pregnanţa ritmică a introducerii animate de un ton volitiv, energetic. Deşi Beethoven a păstrat încă obişnuita expoziţie orchestrală, pianul cucereşte de la prima sa apariţie, rolul dominant.
Scriitura virtuoză, bogată în pasaje, broderii etc. nu este doar o ornamentaţie exterioară expresiei, ci se integrează perfect tematicii. Partea a II-a, Largo, un fel de lied, demonstrează cum Beethoven dedica instrumentului preferat, încă din lucrările de tinereţe, cele mai nobile şi inspirate pagini. Aşa este şi cantilena suavă a pianului care readuce tema iniţială învăluită în figuraţii senine până la încheierea abia şoptită.
Cunoscând efectul unui final cu brio virtuoz, Beethoven oferă solistului strălucitor, cu surprize ritmice, accente impulsive chiar umoristice şi multă voioşie.
EXPLOZIA TENSIUNII
Se pare că un contemporan ar fi definit Concertul nr. 5 în Mi bemol major ca „un împărat al concertelor de pian” şi aşa a rămas. Ca şi în celelalte genuri pe care le-a abordat, simfoniile de pildă, B
