Am citit atent, ceea ce a avut de transmis americanilor, despre Siria, conducătorul Federaţiei Ruse, în rândurile publicate exact pe 11 septembrie - dată bine aleasă de Kremlin, fiind ziua comemorării victimelor atacurilor teroriste de acum 12 ani, din SUA -, în pagina de opinii, a cotidianului The New York Times. El pleda pentru o atenţie aparte a Americii spre Rusia. Anumite afirmaţii au însă un dublu tăiş geopolitic.
Domnului preşedinte Vladimir Putin, gânduri nu doar despre Siria
Salutară, inedită şi necesară a fost determinarea dumneavoastră, ca să vă adresaţi cetăţenilor americani, prin intermediul unui ziar prestigios, dorind astfel să fiţi perceput corect de poporul american şi liderii săi politici.
Şi aveţi dreptate, când constataţi că opinia astfel exprimată vine într-un moment de comunicare insuficientă, între Rusia şi Statele Unite.
Asta în condiţiile când, în cel de-Al Doilea Război Mondial, cele două state au fost aliate împotriva naziştilor, pe care i-au învins, apoi în tabere opuse, pe timpul Războiului Rece.
Nu doar la Moscova, ci şi în capitalele tuturor statelor dornice de libertate, înfiinţarea Organizaţiei Naţiunilor Unite a fost percepută ca o pavăză contra repetării unor asemenea istorii sângeroase.
Iar anii care au urmat au fost marcaţi de conflicte asupra cărora Consiliul de Securitate al ONU a trebuit să se pronunţe, uneori dreptul de veto stopând recursul la măsuri militare unilaterale.
Însă realitatea ultimelor decenii a demonstrat că ONU are şansa să împărtăşească soarta Ligii Naţiunilor, deoarece, din păcate, în mod constant, ambasadorii rus şi chinez blocau prin veto o serie de proiecte de rezoluţii menite a scoate anumite zone de confruntare militară de sub domnia zeului Marte.
Aveţi dreptate şi când afirmaţi că potenţialul loviturilor aeriane ale Statelor Unite, contra obiectivelor mili
