Reprezentant al comunelor tulcene, când primarul de Luncaviţa ridică problemele satului, şi le ridică într-o părere, pe unde prinde guvernantul, ştie bine ce spune. Despre impozitul agricol, ultimul semnal, primarul Ştefan Ilie l-a tras în şedinţa Comisiei de Agricultură a Camerei Deputaţilor care a avut loc de dată recentă la Tulcea. Concret, ce s-ar mai putea face pe îmbunătăţirea legii aşa încât, din colectarea taxelor şi impozitelor, să câştige şi bugetul statului, dar nici comuna să nu moară. De altfel, anomaliile din noile norme de colectare a impozitului pe veniturile agricole, au fost semnalate frecvent şi de jurişti şi de agronomi şi de tot felul de oameni care cunosc finanţele şi lumea satului. Nu s-a mişcat nimic, talpa ţării nu are decât să plătească aşa cum a stabilit Guvernul. Să plătească şi proprietarul de pământ, să plătească şi arendaşul. Să-i caute fiscul cu lumânarea pe proprietarii care au terenul într-o localitate, iar domiciliul în alta. Unii, au decedat, succesiunile nu au fost dezbătute. La cine ajunge decizia de impunere, cine plăteşte CAS-ul de 5,5%? O sumedenie de chichiţe fiscale prin care statul se complică în loc să simplifice colectarea şi e vorba aici de baza impozabilă, inechităţi în aplicarea impozitului în funcţie de normele de venit la cultura mare şi zootehnie etc etc. Dar cel mai tare doare, pentru comunitatea rurală, prevederea conform căreia toţi banii colectaţi merg la bugetul consolidat al statului. Anomalie pe care primarul de Luncaviţa, ca reprezentant al comunelor tulcene, nu oboseşte să o combată din toate poziţiile. Sau altfel spus, comunele nu sunt deloc de acord să facă pe perceptorul statului, iar la nivel local să nu rămână un bănuţ. Un bănuţ adunat tot din comună, dar atât de necesar pentru nevoile ei.
Reprezentant al comunelor tulcene, când primarul de Luncaviţa ridică problemele satului, şi le