Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMEXPO: Colecţionarii, aştepaţi cu piese unicat la Târgul Antichităţilor în perioada 17- 21 septembrie

Publicat in Puterea, joi 12 septembrie 2013 ·

Scaune unicat, obiecte ce aparţin uneia dintre cele mai vechi familii din Roma, tablouri, ceasuri şi decoraţiuni - toate acestea vor putea fi văzute în cadrul ediţiei de toamnă a Târgului de Obiecte şi Antichităţi - Antique Market, ce se va desfăşura la Romexpo în perioada 17-21 septembrie.

Desfăşurat în pavilioanele E 1 şi E 2, evenimentul reuneşte colecţionari şi pasionaţi de antichităţi pentru încă o ediţie în care istoria va avea ocazia să-şi spună poveştile vizitatorilor. Astfel, la Antique Market, Supreme Gallery aduce în prim-plan o colecţie de piese de mobilier, artă decorativă şi pictură românească în valoare de 30.000 de euro, „o oportunitate foarte bună pentru colecţionari de a investi în piese cu mare potenţial pe piaţa internaţională, dar mai ales în piese ce vor reuşi să ofere oricărui spaţiu un plus de autenticitate şi confort”, după cum menţionează organizatorii.

Consola Colonna, vedeta incontestabilă a întregii expoziţii, ce se va regăsi în standul Supreme Gallery, este un obiect al epocii baroce şi a aparţinut uneia dintre cele mai vechi familii din Roma, ale cărei origini datează încă din secolul al XII-lea şi ai cărei descendenţi pot fi cunoscuţi şi astăzi. Provenind din Palatul „Principe Colonna”, Consola cu acelaşi nume se remarcă prin forme elegante ce se concretizează în două lujere convergente, sculptate în stilul epocii din care face parte: baroc roman.

Scaune unicat plus foto scaune

Tot în standul Supreme Gallery, vizitatorii vor regăsi o pereche de scaune unicat ce aparţin creatorului elveţian Carlo Rampazzi. Diferitele esenţe de lemn folosite ca inserţii pe picioarele celor două scaune completează prin dinamism şi culoare, piesele fiind caracterizate în principal de rafinament şi originalitate. Întreaga colecţie va fi completată de piese de artă decorativă, sculptură şi pictură postebelică şi contemporană româneas

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump a eliminat complet România din programul Visa Waiver! Primele reacții oficiale: „Regretăm această decizie”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe şi Guvernul României au anunţat, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waever, chiar dacă România a îndeplin

Reacția lui Florian Coldea la imaginile publicate de Elena Lasconi, care susține că generalul s-a întâlnit cu Nicușor Dan și Victor Ponta

Libertatea acum 12 ore
Fostul prim-adjunct al SRI, Florian Coldea, a reacționat la fotografiile publicate de Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale. Imaginile îi arată pe Coldea, Nicușor Dan și Victor Ponta ieșind separat dintr-o clădire, sugerând o posib

Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver / Ce spune comunicatul DHS / MAE: România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe anunţă, vineri seară, că Departamentul de Securitate Naţională (DHS) al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waver, chiar dacă România a îndeplinit toate elementele pe car

ANCOM avertizează! Site-uri clonate în mediul online

Ziua Constanta acum 8 ore
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) avertizează în legătură cu prezența în spațiul autohton online a unei rețele de site-uri de tip Doppelganger. 'A fost identificată o rețea de site-uri clonate, care imi

Prințul Harry vrea să se împace cu familia regală britanică. „Tatăl meu nu vorbește cu mine”

HotNews acum 7 ore
Prinţul Harry a declarat vineri că doreşte să se împace cu restul familiei regale britanice, într-un interviu acordat BBC, în care a mărturisit că în prezent nu este în relaţii bune cu tatăl său, regele Charles al III-lea, transmite Agerpres. „Unii

Mai multe persoane au fost rănite în Germania după ce o mașină a intrat în pietoni

Ziua Constanta acum 6 ore
Mai multe persoane au fost rănite de o mașină care a intrat în pietoni în orașul Stuttgart din sudul Germaniei, a anunțat vineri poliția pe contul său de X. Potrivit tabloidului 'Bild', evenimentele au avut loc în jurul orei 17:50 (15:50 GMT) la o i

Rusia nu reprezintă o ameninţare pentru NATO, spune George Simion într-un interviu la Reuters. Care crede că e „singura ameninţare majoră”

HotNews acum 9 ore
George Simion, considerat favorit în primul tur al alegerilor prezidenţiale de duminică, a declarat într-un interviu pentru agenția Reuters că Rusia nu reprezintă o ameninţare semnificativă pentru NATO, iar singurul risc pentru flancul estic al alia

Primul mesaj al lui Mihai Leu de pe patul de spital: „Le datorez enorm acestor oameni”

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Fostul mare boxer Mihai Leu a transmis un prim mesaj de pe patul de spital, vineri, 2 mai. Acesta a fost internat de urgență la începutul săptămânii, din cauza unei hemoragii interne.

Alegeri prezidențiale 2025: Peste 100.000 de români au votat deja în diaspora

HotNews acum 7 ore
Numărul alegătorilor români din afara țării care s-au prezentat la urne pentru turul întâi al alegerilor prezidențiale 2025 a depășit pragul de 100.000, vineri seară, în prima zi a programului de vot în diaspora. Spre comparație, la turul întâi al p

SUA trimite observatori electorali în România pentru alegerile prezidenţiale

Ziarul Financiar acum 5 ore
Statele Unite au trimis o echipă de observatori electorali în România înainte de alegerile prezidenţiale, a declarat vineri un înalt oficial american, citat de Reuters. „Vom petrece ceva timp cu guvernul (României - n.r.) discutând despre modul în c

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/28°
lun.

17°/28°
mar.

15°/24°
Iasi
acum

10°
sâm.

10°/26°
dum.

13°/29°
lun.

15°/22°
mar.

10°/16°
Constanta
acum

sâm.

6°/17°
dum.

12°/17°
lun.

12°/18°
mar.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/26°
dum.

14°/23°
lun.

13°/21°
mar.

8°/14°
Timisoara
acum

sâm.

9°/27°
dum.

14°/24°
lun.

13°/22°
mar.

9°/14°