Federaţia Română de Fotbal a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că îl va acţiona în judecată pe juristul FC Universitatea Craiova, Mircea Moise, "în legătură cu afirmaţiile calomnioase legate de înscrierea în Liga 2 a CS "U" Craiova".
"Nu este prima oară când reprezentanţii SC Fotbal Club U Craiova SA, fie prin vocea juristului Mircea Moise, fie prin cea a administratorului său Adrian Mititelu, fac afirmaţii mincinoase la adresa FRF şi a conducerii sale. Un alt dosar în care Adrian Mititelu este acuzat de afirmaţii calomnioase (11668/63/2013) se află deja pe rolul Tribunalului Dolj. Afirmaţiile mincinoase ale reprezentanţilor SC Fotbal Club U Craiova SA se adaugă unei serii lungi de ameninţări la adresa reprezentanţilor justiţiei pentru a influenţa deciziile acestora şi de plângeri penale formulate împotriva judecătorilor din completele de soluţionare a cauzelor deschise abuziv împotriva FRF. FRF îşi rezervă dreptul de a acţiona în judecată reprezentanţii SC Fotbal Club U Craiova SA de fiecare dată când afirmaţiile mincinoase ale acestora vor afecta reputaţia FRF şi a conducătorilor acestei instituţii", scrie frf.ro.
În legătură cu înscrierea CS U Craiova în Liga 2, FRF reaminteşte că acest loc a fost oferit de către Adunarea Generală autorităţilor locale ale Municipiului Craiova încă din anul 2012, fără ca acest lucru sa fie contestat până la înscrierea în competiţie a echipei formate în jurul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. "Alegerea echipei care să fie înscrisă pe acest loc a aparţinut autorităţilor locale, dar FRF salută apariţia unei echipe care să ducă mai departe adevăratul spirit şi prestigiul de care s-a bucurat Craiova Maxima", se arată în comunicat postat pe frf.ro.
Avocatul clubului FC Universitatea Craiova, patronat de Adrian Mititelu, Mircea Moise, a declarat, joi, la Judecătoria Sector 2, unde se judecă dosarul dezafilier