Ministrul Economiei a anunţat ieri că din acordul cu FMI a fost scos angajamentul de a privatiza companiile energetice şi din domeniul apărării
Dăianu (ASF) consideră că statul trebuie să păstreze controlul asupra societăţilor din energie şi să vândă pachete minoritare pe bursă
Aflat ieri la o conferinţă pe tema pieţei de capital, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat că ar fi nevoie de un angajament politic pentru ca în 2016 statul să mai deţină participaţii majoritare doar la unele companii energetice şi din domeniul apărării şi că FMI nu a mai cerut Guvernului privatizarea tuturor companiilor cu capital majoritar de stat. "Ar trebui un angajament politic ca până la finalul mandatului, în 2016, să nu mai fie companii cu capital majoritar de stat. Am spus şi FMI, care a cerut includerea în acordul refăcut a acestui angajament, dar până la urmă s-a renunţat. Am spus ca în doi ani să nu mai existe în România, cu excepţia unei zone din energie şi nucleului de securitate, companii cu capital majoritar de stat", a declarat ieri Vosganian, citat de Mediafax.
Prim-vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), Daniel Dăianu, a afirmat însă că statul ar trebui să păstreze controlul la companiile din domeniul energiei şi să vândă la bursă pachete mici de acţiuni la societăţile respective. "În domeniul energiei, cred că statul trebuie să păstreze controlul. Sunt adeptul vânzării unor pachete minoritare. Sunt companii bune, trebuie doar eficientizate. (...) Este o nevoie acută să se atragă companii private (pe piaţa de capital - n.r.)", a spus Dăianu.
În primăvară se vorbea despre privatizarea tuturor companiilor de stat
La jumătatea lunii aprilie, Vosganian afirma că până în 2016, când ar expira mandatul actualului Guvern, toate companiile aflate în portofoliul Ministerului Economiei să fie privatiza