De la Ştefan cel Mare, ne-au rămas pe lângă Voroneţ, 40 de bătălii, biserici şi mulţi copii şi sintagma ”Moldova nu a fost a strămoşilor mei, nu a fost a mea şi nu e a voastră ci a urmaşilor voştri, şi a urmaşilor urmaşilor voştri în veacul vecilor!”

Ce voia să spună Ştefan cu asta? A avut el oare dreptate? Au ţinut cont cei care l-au urmat de ceea ce a spus el cu limbă de moarte? Oare mai este astăzi de actualitate ceea ce a spus Ştefan?

Privind la ceea ce se întâmplă în România acum, aş spune că vorbele lui sunt depăşite, chiar dacă pe undeva la români se mai păstrează încă obiceiul ca fiecare generaţie sau părinte să lucreze până cade pe brânci pentru a lăsa ceva copilului sau copiilor după moarte. Prin alte ţări, părinţii se mulţumesc să dea copiilor o educaţie, posibilitatea de a se afirma, de a îşi croi un drum în viaţă, dar nu averi, nu case, nu totul de-a gata. La români, aproape dintotdeauna, fiecare părinte a dorit să-şi lase copilul căpătuit sub toate aspectele, să îl vadă el ”aranjat, să nu mai fie nevoie să se mai chinuie cum ne-am chinuit noi”. Greşit. În această privinţă, sunt de acord că asta nu ajută copilul, doar îl face mai leneş, mai egoist, mai nepăsător faţă de ceea ce a primit, considerând că i se cuvenea tot ce are, dar şi că el nu are nici o datorie faţă de nimeni. Ceea ce se prefigurează este extrema cealaltă la ceea ce se întâmpla până acum. Generaţiile care vor urma nu se vor mai gândi decât la ele şi uite aşa vom ajunge să îi întrecem pe cei de la care copiem în ultimii 25 de ani, în ceea ce priveşte egoismul.

Am preluat de la alţii nu numai McDonald-ul, Fast-Food-ul, Hallowen-ul şi Sf. Valentin, uitând de Dragobete şi sărbătorile străvechi, ci şi atitudinea faţă de cel care nu este în imediata noastră apropiere, filozofia de apartament.

Ţin minte lăzile vechi din casa bunicilor, aşa zisele