Roşia Montană. Lideri ai USL se întâlnesc joi în biroul preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, copreşedinte al Uniunii.
Sunt prezenţi la întâlnier premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL, preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, liberalii Dan Radu Ruşanu şi Radu Stroe. Victor Ponta a precizat, la sosire, că întâlnirea are loc după ce a primit un telefon în cursul serii de miercuri de la Antonescu, transmite Agerpres. Întrebat de jurnalişti ce vor discuta, Ponta a răspuns ironic: “O să discutăm despre ce doriţi dumneavoastră”.
Premierul Victor Ponta a precizat, anterior, într-o conferinţă de presă, că în cursul zilei se va întâlni cu liderul PNL, Crin Antonescu, “pentru buna funcţionare a coaliţiei guvernamentale”, el spunând că nu crede că se pune problema ruperii actualei majorităţi. Ponta a spus că este nevoie de normalitate în decizii atât de importante cum este cea privind Roşia Montană. “Nu m-aţi auzit în trei ani de zile criticându-l pe domnul Antonescu“, a spus Ponta, menţionând că el a intervenit atunci când un social-democrat, Olguţa Vasilescu, l-a criticat public pe liderul liberal. El a dat asigurări că va menţine o relaţie de respect şi normalitate cu toate forţele politice. “O politică serioasă nu se face prin polemici publice”, a spus Ponta.
Întrebat dacă îi reproşează ceva lui Antonescu, Ponta a răspuns: “Nu reproşez niciodată nimic nimănui”. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a lansat, joi, un atac dur la adresa partenerului din USL, premierul Victor Ponta, pe subiectul Roşia Montană, acuzându-l că nu şi-a asumat responsabilitatea pe proiectul iniţiat de Guvern, că a fentat discuţia legată de exproprieri şi face un joc “parşivel”.
Anterior, premierul Victor Ponta şi ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine, Dan Şova, au susţinut o conferinţă de pre