Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul lui Liviu Rusu îi aduce calitatea de învinuit lui Ioan Oltean

Publicat in Bistriteanul, joi 12 septembrie 2013 ·

Potrivit procurorilor din cadrul DNA pe numele lui Ioan Oltean a început urmărirea penală într-un dosar în care acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de favorizare a infractorului şi folosirea influenţei pentru obţinerea pentru sine sau altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

"Din rezoluţia de începere a urmăririi penale a rezultat că există date şi indicii temeinice potrivit cărora, în perioada 2010 - 2011, în caltiate de preşedinte al organizaţiei judeţene Bistriţa-Năsăud a unui partid, de vicepreşedinte (2001 - 2011), respectiv secretar general al aceluiaşi partid (mai 2011- iunie 2012), învinuitul Ioan Oltean şi-a exercitat influenţa asupra preşedintelui, respectiv asupra vicepreşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Bistriţa-Năsăud, precum şi asupra unor înalţi demnitari din Ministerul Mediului, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului şi Ministerul Economiei, în vederea adjudecării licitaţiilor către anumite firme sau pentru alocarea de fonduri publice pe anumite proiecte derulate de primăriile conduse de primari din cadrul partidului din care învinuitul face parte.

De asemenea, există indicii temeinice cu privire la săvârşirea, de către învinuitul Ioan oltean, a infracţiunii de favorizare a infractorului în legătură cu fapte de corupţie, în sensul că, în seara zilei de 22 martie2012, a încunoştinţat două persoane cu privire la faptul că a doua zi urmau a fi efectuate, de către direcţia Naţională Anticorupţie, percheziţii la domiciile acestora, într-un dosar în care erau cercetate pentru fapte de corupţie în legătură cu procedurile de achiziţie şi contractele derulate de Consiliul judeţean Bistriţa-Năsăud. Învinuitului Oltean Ioan i s-au adus la cunoștință acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că începerea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reg

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 57 minute
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum 59 minute
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 2 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Tyson Fury îşi anunţă din nou retragerea din box

Mediafax acum 42 minute
„Salutare tuturor, voi fi scurt şi la obiect. Vreau să anunţ retragerea mea din box. A fost o adevărată aventură, am iubit fiecare minut şi vreau să închei cu asta: Dick Turpin purta o mască”, a declarat Fury. Britanicul a mai anunţat retragerea din

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 2 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

ANPM: Peste 1.500 de kilometri de șosele și căi ferate au primit acorduri de mediu în 2024

Capital acum 2 ore
Președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, a vorbit despre acordurile de mediu primite în 2024 pentru proiecte de infrastructură. El a precizat că s-au înregistrat progrese în emiterea acestor ac

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-3°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°