Mă număr printre cei care cred că Proiectul Roşia Montană a ajuns în Parlament exact la momentul potrivit.

În cazul unei dezbateri consistente pe formă şi pe conţinut, am fi avut şansa ca pentru prima oară după 23 de ani de democraţie parlamentară să asistăm la un debating de toată frumuseţea în care atât parlamentarii, cât şi opinia publică,s-ar fi lămurit rapid de viguroasa ofertă a canadienilor, un proiect unic pentru România, cu angajamente ferme de conservare a patrimoniului, de finanţare a celui mai mare şantier arheologic, de protejare a mediului, cu aducerea celei mai noi tehnologii din lume şi planuri clare de ecologizare a zonei, în contrast cu cu sloganurile din “chitul de salvare" al micului activist Soros.

Cel care ar fi trebuit să fie prima vioară a parlamentarismului, Crin Antonescu a lovit ca o macetă, în după amiaza de luni, tăind dintr-o singură lovitură: calea dialogului, perspectiva dezvoltării României pe următorii ani, deschiderea pieţei muncii, atât de trâmbiţată în programul electoral al USL, chiar şi craca de sub propriilor picioarele, minimalizându-şi şansa de a fi un candidat veritabil.

Printr-o simplă declaraţie, întărită şi de către premier prin acel “respingem şi gata," a făcut posibil ca cineva să câştige câteva sute de milioane de dolari într-o singură noapte pe Bursa din Toronto. Noroc că Ponta a reparat greşeala. Nu îi fac un proces de intenţie preşedintelui vremelnic al PNL. Habar nu are cum funcţionează o bursă, nu ştie nimic din lecţia Laissez-faire, doctrină care a construit capitalismul, nu are niciun plan economic, doar o huntă de enoriaşi şi de caralii în slujba interesului personal. În loc să intre în istorie, personajul Crin Antonescu, obişnuit să asculte doar laude şi să încline urechea doar la casandrele de alcov, locotenentul în retragere, George Crin Laurenţiu Antonescu, vrednic perso