Crin Antonescu, preşedintele Senatului şi copreşedintele USL, este invitat joi, 12 septembrie, începând cu ora 11.00, la Adevărul Live. Vă învităm să-i adresaţi întrebări în direct lui Crin Antonescu.
Intră în dialog la Adevărul LIVE!
Scandalul din jurul proiectului minier de la Roşia Montană, poziţia împotriva proiectului adoptată de PNL, tensiunile din USL pe această temă, relaţia cu premierul Victor Ponta, şansele ca alianţa de guvernare să se rupă înainte de alegerile prezidenţiale de anul viitor, poziţia României în conflictul din Siria, relaţia cu preşedintele Traian Băsescu, relaţia cu PDL şi cu celelalte partide de dreapta din România, scandalul câinilor maidanezi şi vina pe care o are Sorin Oprescu, soarta proiectului de modificare a Constituţiei, creşterea monarhiei în sondaje sunt principalele teme care, timp de o oră şi jumătate, vor fi dezbătute în dialogul dintre şeful Senatului şi ziariştii Dan Marinescu şi Ion M. Ioniţă.
De asemenea, mai mulţi bloggeri ai platformei Adevărul vor avea intervenţii video pentru a-i pune întrebări celui de-al doilea om în stat.
Interviul va fi, însă, şi un eveniment la care participarea voastră, a cititorilor adevarul.ro, este esenţială.De aceea sunteţi invitaţi ca până joi, 12 septembrie, ora 11.00, să-i adresaţi întrebări candidatului USL la preşedinţia României în rubrica de comentarii a acestui articol. Cele mai interesante dintre acestea îi vor fi puse în direct.
Totodată, puteţi intra în dialog cu Crin Antonescu adresându-i întrebări în modulul de comentarii din formatul VIDEO, pe care preşedintele Senatului îl va putea urmări LIVE, în timpul emisiunii.