În ajutorul lui Andrei Popa au sărit artişti care vor cânta duminică, de la ora 16.00, în curtea Grădiniţei Linden Kindergarten, din .
Pentru Andrei Popa, un băieţel de nici 3 ani, care a aflat ce înseamnă cancer, timpul trece mult prea repede. Braşovenii însă se pot implica şi-l pot ajuta pe micuţ să se bucure de copilărie şi nu numai.
În ajutorul micuţului braşovean sar acum şi Ellie White şi cei din Za Band, care vor cânta duminică, de la ora 16.00, în curtea Grădiniţei Linden Kindergarten, din Hărman. Costul unui bilet este de 50 de lei. Toate acestea în cadrul unei acţiuni intitulate „Din suflet pentru Andrei”. „Este un concert caritabil, în care artiştii vor cânta piese din repertoriile lor. Ei s-au alăturat acestei cauze, au dorit să se implice şi să-l ajute pe Andrei. Toţi banii strânşi din vânzarea biletelor vor fi direcţionaţi către Andrei. De asemenea, la acest eveniment vor mai veni şi diverşi artişti hand-made. Ei vor aduce mai multe obiecte – bijuterii, gentuţe, care vor fi scoase la vânzare şi 50% din aceste vânzări vor fi, de asemenea, direcţionaţi către Andrei Popa”, a detaliat Ioana Ţirea, director Grădiniţă.
Andrei este primul născut al Ralucăi şi al lui Cosmin Popa. Cursul vieţii lui s-a schimbat în luna februarie, când mama a observat că băieţelul începuse să urineze foarte des într-o singură zi. S-a îngrijorat şi l-a dus pentru un sumar de urină. I s-a confirmat că Andrei are o infecţie urinară, dar pe 18 februarie, noaptea, când tatăl său l-a luat în braţe, a descoperit o umflătură pe abdomen, în partea stângă. Părinţii au alergat imediat cu Andrei la Spitalul de Copii, unde ecografia a relevat o tumoră în abdomen. Examenul CT a confirmat existenţa tumorii şi o săptămână mai târziu, părinţii ajungeau cu el la secţia de Chirurgie a Spitalului Marie Curie din Bucureşti. Aici, medicii i-au extirpat formaţiunea cu dimens