Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Polonia iese în stradă pentru a cere o siguranţă mai mare a locului de muncă în ceea ce ar putea fi cele mai mari proteste de după ’89

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 13 septembrie 2013 ·

Coaliţia aflată la guvernare în Polonia este pe cale să piardă controlul în parlament după ce cele mai mari sindicate din ţară au pornit ceea ce descriu a fi cele mai ample proteste de stradă de după 1989, în care cer, printre altele, o siguranţă mai mare a locului de muncă, salarii mai bune şi demisia premierului.

În prima zi de proteste, miercuri, până la 15.000 de persoane – potrivit autorităţilor – sau 23.000 de oameni, după cum spun oranizatorii, au mărşăluit şi demonstrat la Varşovia cerând salariu minim pe economie mai mare, creşterea ajutorului social pentru săraci, siguranţă mai mare a locului de muncă şi contracte care garantează pensii şi beneficii de sănătate, scrie AP.

Protestatarii sunt, de asemenea, nemulţumiţi de decizia guvernului de a majora vârsta de pensionare la 67 de ani, de modificarea codului muncii prin care li se dă angajatorilor flexibilitate mai mare în calcularea orelor de muncă şi de calitatea sistemului educaţional. În aceste condiţii, unii demonstranţi cer demisia premierului Donald Tusk şi alegeri anticipate.

„Noi oamenii, cerem astăzi: Guvernule, revino la realitate“, a spus un lider sindical.

Pentru marşul final, de sâmbătă, organizatorii aşteaptă 100.000 de participanţi şi au asigurat că protestele vor fi paşnice. Printre sindicatele care au chemat oamenii în stradă se numără sindicatul Solidaritatea, urmaşul forma­ţiunii care în anii 1980 prin acţiunile sale a grăbit căderea comunismului în Polonia şi în restul blocului sovietic, notează The Wall Street Journal.

Guvernul lui Tusk, în cei şase ani de când se află la conducerea ţării, a introdus măsuri nepopulare precum majorări de taxe şi reformarea sistemului de pensii care au enervat clasa de mijloc. Pe de altă parte, Polonia este singurul stat din UE care nu a intrat în recesiune în timpul crizelor economice şi financiare care au urmat prăbuşi

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 28 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 4 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 28 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum 58 minute
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°