Au mai rămas câteva zile până la începerea unui nou an şcolar. Pentru acei copii, părinţi şi profesori care sunt trişti că se termină vacanţa, am găsit un remediu. Gândurile despre şcoală aşternute cu haz de Ananie Gagniuc, „amiralul umorului românesc”, cu siguranţă, îi vor înveseli.
Dragi copii, cuminţi părinţi, învăţători iubiţi, profesori emeriţi,Ca scriitor de satiră şi umor, la început de an şcolar, încerc să vă aduc o clipă de zâmbet.
Să ştiţi că amintirile despre şcoală mă dor. Mă dor şi... mi-e dor! Eram un şcolar silitor, în sensul că mă sileam să chiulesc, îmi plăceau pauzele lungi şi dese, visam să ia foc şcoala! Notele, la clasele 1-4, au fost de 5-8, iar la clasele 5-8 au fost şi de 1-4...
Dar iată că mi-a folosit. Aşa am ajuns mare, am ajuns la mare şi... Mă dau mare, nu?
Îmi place gluma cu profesoara, care a întrebat: „Copii, ce înălţime are şcoala?”. Toţi calculau de zor, doar Gigel era deja cu mâna ridicată... Pus să răspundă, Gigel a „deliberat”: „1,68 metri!”. „De unde ştii?”. La care, Gigel a coborât mâna la nivelul gâtului, comentând: „Pân’-aici mi-a ajuns!”. Se traducea că... până-n gât!
Am întrebat un academician doctor inginer (altul, decât cine-aţi crede voi): „Cum se pune accentul corect: profesor sau profesor? Mi-a spus că ambele accente sunt acceptate în DEX. Atunci i-am răspuns că nu-i adevărat, în ţara noastră nu se pune accent pe cadrele didactice.
Umor spumos, dar... ce dureros!
Dragi elevi, şcolari, poate acum nu mă credeţi, dar peste ani veţi uita colegi, amici sau prieteni ai copilăriei, dar niciodată dascălii, primii voştri învăţători sau profesorii...
Când eram mic, îi spuneam tatălui că învăţătoarea-i rea, iar el spunea „Nu, că-i buună!”. Închei, divagând şi parafrazând: nu uitaţi, copiii şefilor noştri vor fi… şefii copiilor noştri!
Şcoala, înain
