Statele Unite au îndemnat joi regimul sirian să declare cât mai rapid mărimea şi particularităţile arsenalului chimic, în momentul în care secretarul de Stat John Kerry a sosit la Geneva pentru discuţii cu şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov pe această temă.
Însoţit de o importantă echipă de experţi, Kerry urmează să discute ulterior, joi, cu Lavrov despre propunerea rusă de securizare şi distrugere a acestui arsenal. "Este fezabil, dar dificil", a declarat un oficial american care îl însoţeşte pe Kerry pentru jurnalişti.
Acest oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat a subliniat că Washingtonul aşteaptă ca regimul sirian "să declare cât mai rapid întregul arsenal", ca semn al angajamentului său.
Kerry este însoţit de o echipă numeroasă de experţi în dezarmare, armament chimic şi neproliferare de la Pentagon, din cadrul armatei şi altor departamente americane.
Obiectivul este "să vedem dacă într-adevăr există o cale credibilă pentru a avansa, dacă ruşii sunt serioşi în ceea ce spun şi, cel mai important, dacă (preşedintele sirian Bashar) al-Assad este serios în ceea ce spune", a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Departamentului de Stat.
"Vom vorbi cu ruşii despre amploarea problemei, despre diferitele modalităţi de distrugere a acestor arme, centrele de producţie, diversele instalaţii", a adăugat acest oficial.
Ministrul sirian de Externe Walid Muallem a declarat săptămâna aceasta că ţara sa este pregătită să adere la Convenţia privind interzicerea armelor chimice şi că el susţine planul rus privind plasarea arsenalului chimic sub control internaţional.
Însă există mult scepticism cu privire la seriozitatea regimului sirian în privinţa eliminării armelor chimice. Unii apreciază că regimul încearcă pur şi simplu să câştige timp, continuând luptele împotriva opoziţiei armate.
"Există lucr