Premierul Victor Ponta a eliberat din funcţie trei secretari de stat de la Ministerul Mediului, printre care şi liberalul râmnicean Ionuţ Iuga. Alături de el şi-au mai pierdut posturile liberalul Puiu Gelu şi social-democrata Elena Dumitru, ultima fiind singura dintre cei trei care a plecat din funcţie la cerere, conform deciziilor publicate în Monitorul Oficial.
Liberalii Ionuţ Iuga şi Puiu Gelu au fost numiţi în funcţie doar în urmă cu şase luni, iar Elena Dumitru a fost asistent al Rovanei Plumb când actualul ministru era europarlamentar. Se pare însă că respectivele demiteri sunt parte a unui proces de reorganizare a ministerului condus de social-democrata Rovana Plumb şi de liberala Lucia Varga.
Surse din interiorul PNL, citate de HotNews.ro, au declarat că cei doi liberali urmează să fie numiţi, deocamdată, în funcţii de conducere la cabinetul ministrului delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, penelista Lucia Varga. Mişcare deloc surprinzătoare cel puţin în cazul râmniceanului Ionuţ Iuga, care, cel puţin conform declaraţiilor şefului său direct, ar fi un om-cheie în minister. „Fac o echipă bună cu domnul secretar de stat şi mulţumesc organizaţiei pentru că l-a propus pentru nominalizare. Este un om care are, în primul rând, calitatea de a avea pregătire juridică, extrem de importantă într-un minister tehnic”, declara, la începutul lunii iulie, Lucia Varga, prezentă la Haleş, la un seminar al Organizaţiei naţionale a Femeilor Liberale, pe care o şi conduce.
Premierul Victor Ponta a eliberat din funcţie trei secretari de stat de la Ministerul Mediului, printre care şi liberalul râmnicean Ionuţ Iuga. Alături de el şi-au mai pierdut posturile liberalul Puiu Gelu şi social-democrata Elena Dumitru, ultima fiind singura dintre cei trei care a plecat din funcţie la cerere, conform deciziilor publicate în Monitorul Oficial. @N