Proiectarea şi execuţia lucrărilor pentru modernizarea şi extinderea secţiei UPU a SJU Slatina a fost câştigată de asocierea de firme Roxana Miranliv SRL Slatina şi C&D Best Design Concept SRL, luni fiind deja programată emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Câştigătorul lucrării „Servicii proiectare faza PT, DM, AT, verificare tehnică şi execuţie lucrări extindere şi modernizare secţiei Unitate Primiri Urgenţe” a semnat, miercuri, 11 septembrie, contractul cu reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, urmând ca luni, 16 septembrie, să fie deja emis ordinul de începere a lucrărilor. Proiectul va fi executat de asocierea de firme Roxana Miranliv SRL Slatina(constructor) şi C&D Best Design Concept SRL (proiectant), valoarea cu care au câştigat fiind 2.844.273 lei, fără TVA, valoarea estimativă de la care a pornit licitaţia fiind 3.509.523 lei (fără TVA).
Conform studiului de fezabilitate şi contractului încheiat, perioada de execuţie a lucrărilor este de 24 de luni de la emiterea ordinului de începere. În prima etapă se va realiza proiectarea, iar până la sfârşitul anului, spun reprezentanţi ai Serviciului Contractări, vor începe cu siguranţă lucrările. Pentru început se va amenaja o nouă intrare în UPU, care să permită constructorilor să-şi înceapă treaba. Pentru anul în curs mai sunt disponibili pentru finanţare 945.000 lei, bani asiguraţi de Consiliul local Slatina, urmând ca în 2014 să fie alocate noi fonduri, investiţia de modernizare a UPU fiind asumată de Consiliul Judeţean Olt şi Consiliul local Slatina.
Întregul proiect de modernizare este evaluat la aproape 70 de miliarde lei vechi, în etapele următoare fiind programate licitaţii pentru achiziţia şi montarea de utilaje şi echipamente tehnologice, estimată la 175.000 lei, şi de dotarea UPU, un contract de alte aproximativ 2,4 milioane lei.
Pentru licitaţia