Situaţia încordată din USL, creată în jurul proiectului de exploatare de la Roşia Montană, care a adus critici din partea lui Crin Antonescu, care a ameninţat voalat cu o moţiune de cenzură, la care se adaugă perspectivele ca, săptămână viitoare, Rezerva Federală americană să decidă reducerea programului său de stimulare a economiei SUA, ceea ce va avea ca efect ieşiri de pe pieţele emergente şi majorarea investiţiilor în dolari, au avut ca efect deprecierea leului.
Cursul euro a urcat de la 4,4694 la 4,4847 lei, medie care reprezintă maximul ultimelor 11 săptămâni, semnal ca în zilele următoare ar putea fi testat din nou pragul de 4,5 lei. Piaţa s-a deschis direct în jurul pragului de 4,48 lei, faţă de 4,4650 – 4,47 lei, la închiderea de miercuri. Presiunea pe cumpărarea de valută a ridicat treptat euro spre 4,4850 lei, la ora 14:00 cotaţiile fiind de 4,4820 – 4,4850 lei. Cursul dolarului american a urcat de la 3,3693 la 3,3744 lei, iar francul elveţian de la 3,6064 la 3,6240 lei. Monedele din regiune aveau evoluţii contrare faţă de euro. Dacă moneda poloneză se întărea la 4,209 – 4,227 zloţi, cea maghiară se deprecia la 299,7 – 301,2 forinţi. Perechea euro/dolar, care a urcat miercuri la 1,3325 dolari, maxim al ultimelor două săptămâni, se tranzacţiona la 1,3272 – 1,3324 dolari. Investitorii erau atenţi atât la evenimentele din jurul Siriei, după ce Rusia a propus punerea sub control internaţional a arsenalului chimic al regimului Bachar al-Assad, ceea ce a readus speranţele în rezolvarea pe cale diplomatică a impasului geostrategic, dar şi la semnele care vin din partea economiei americane, în aşteptarea deciziei de politică monetară a Fed. În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe decembrie la 1,3280 – 1,3305 dolari iar uncia de aur scădea pentru octombrie la 1.335 – 1.350 dolari.
Sunt folosite date şi informaţii disponibile până la o