Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un imigrant sirian arestat în Grecia, în timp ce familia sa murea în flăcări

Publicat in Gandul, joi 12 septembrie 2013 ·

Un imigrant sirian, naufragiat pe o insulă din Grecia şi plecat în căutarea unui ajutor, a fost arestat de către poliţie, iar peste câteva săptămâni şi-a gasit familia arsă într-un incendiu, a denunţat miercuri o asociaţie pentru apărarea drepturilor omului, evocând "o crimă de stat", relatează AFP.

"Oare eu mi-am salvat familia de flăcările care fac ravagii în Siria pentru a o vedea arsă în Grecia?" se indignează Wasim Abounahi, citat de asociaţia Diktyo, o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului.

Acest bărbat originar din Siria a debarcat împreună cu soţia şi doi copii ai săi pe Insula Samos (sud-estul Mării Egee), după ce a plecat din Turcia, la 21 iulie, pe o barcă improvizată, la fel cum procedează şi alţi imigranţi clandestini.

Wasim Abounahi afirmă că el a încercat în zadar să cheme echipe de salvare şi că o navă, aparent trimisă în căutarea lor de către autorităţile greceşti, s-a întors înapoi, obligându-l pe sirian să plece pe insulă în cautarea unui ajutor.

Însă când el a ajuns la o casă, proprietarul acesteia a sunat la poliţie şi imigrantul a fost arestat. Wasim Abounahi a relatat că poliţia a refuzat să plece în cautarea familiei sale, explicând că în această regiune muntoasă a izbucnit un incendiu.

Intrat ilegal pe teritoriul Greciei, imigrantul sirian a afirmat că a petrecut o lună în detenţie, primele zile fiind legat de un scaun la un oficiu al poliţiei, iar apoi fiind transferat la un centru de retenţie.

Eliberat pe 6 septembrie, el a plecat în căutarea familiei sale şi a descoperit cadavrele calcinate ale soţiei sale, fiului în vârstă de trei ani şi fiicei în vârstă de nouă luni.

Poliţia a anunţat că investighează acest caz.

"Acest bărbat este liber, iar procedura de expulzare a fost suspendată", a declarat pentru AFP o sursă din cadrul poliţiei.

"Iniţial, el a fost arestat, de asem

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Imperialul David Popovici: al doilea cel mai bun timp din istorie în proba regină! Doar Zhanle Pan e sub el

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
în proba de 100 de metri liber la Campionatele Europene U23. Înotătorul român a fost de-a dreptul irezistibil, oprind cronometrul la 46,71 secunde, un nou record european și al doilea cel mai bun timp din istorie pe această distanță, doar sub cel re

Paul Stănescu spune că nu va merge la Curtea de Conturi: „Nu am cerut și nu am acceptat nicio funcție”

HotNews acum 7 ore
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, susține că nu el va fi următorul președinte al Curții de Conturi, funcție pe care Mihai Busuioc a lăsat-o liberă pentru a deveni, la propunerea social-democraților, judecător al Curții Constituționale a Româ

Zeci de mii de sârbi au manifestat la Belgrad pentru a cere alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Zeci de mii de studenţi şi protestatari anticorupţie s-au reunit sâmbătă la Belgrad, cerând alegeri anticipate şi sfârşitul celor 12 ani de guvernare a preşedintelui Aleksandar Vucic, relatează agenț

Cât costă meniul pentru fiecare invitat la nunta miliardarului Jeff Bezos cu Lauren Sanchez

Gandul acum 10 ore
Miliardarul Jeff Bezos (61 de ani) și Lauren Sanchez (55 de ani) au devenit, oficial, soț și soție. Pentru nunta anului, celebrul cuplu a fost ajutat de o întreagă echipă, care s-a ocupat de toate detaliile. Printre altele, a fost stabilit și un men

Mesaje de Sfinții Petru și Pavel. Urări de „La mulți ani!” unice pentru cei dragi care se serbează

Cancan acum 6 ore
Pe 29 iunie, creștinii ortodocși îi prăznuiesc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, două dintre cele mai importante personalități ale Bisericii. Este o zi cu cruce roșie în calendar, în care numeroși români își serbează onomastica. Dacă ai rude, prie

Ministrul Economiei: Pentru industria de apărare începe să apară o luminiţă la capătul tunelului / Contează foarte mult cum se mişcă România

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a afirmat, sâmbătă, că pentru industria de apărare începe să apară „o luminiţă la capătul tunelului”, însă contează foarte mult cum se mişcă România în perioada urmă

Warren Buffett donează acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, către Fundaţia Gates şi organizaţii caritabile de familie

G4Media acum 11 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Warren Buffett a donat vineri acţiuni Berkshire Hathaway în valoare record de 6 miliarde de dolari, cea mai mare donaţie anuală a sa de până acum, în cadrul angajamentului său de a-şi dona averea acu

Ministrul de Externe a semnat rechemarea imediată şi încetarea detaşării în MAE a fiicei fostului deputat PSD Radu Cristescu/ Tamila Andreea Cristescu era detaşată ca agent consular la New York

News.ro acum 11 ore
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a semnat rechemarea imediată şi încetarea detaşării în MAE a fiicei fostului deputat PSD Radu Cristescu, Tamila Andreea Cristescu. Aceasta era detaşată ca agent consular la New York. ”Trimiterea la post în se

Formula 1. Lando Norris va pleca din pole position la Marele Premiu al Austriei

Mediafax acum 11 ore
„A fost un tur bun, asta e sigur. Am construit pas cu pas – prima mea rundă din Q3 a fost bună, dar știam că mai sunt câteva locuri unde pot îmbunătăți. Sunt foarte fericit, a fost o zi bună, un weekend bun pentru mine până acum și sper să pot conti

Rusia a ajuns la fundul sacului. Refoloseşte tancuri depăşite de tip T-62 în războiul din Ucraina

Adevarul acum 11 ore
Armata rusă este nevoită să refolosească tancuri de tip T-62, dintre care câteva zeci au fost distruse, potrivit unor site-uri specializate, anunţă Direcţia ucraineană principală de informaţii militare (GUR), relatează AFP.

Vremea

București
acum

17°
dum.

17°/29°
lun.

21°/33°
mar.

19°/29°
mie.

18°/29°
Iasi
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

16°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/28°
Constanta
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

22°/27°
mar.

20°/26°
mie.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

15°/28°
lun.

18°/28°
mar.

14°/27°
mie.

12°/30°
Timisoara
acum

15°
dum.

15°/34°
lun.

19°/37°
mar.

19°/33°
mie.

16°/36°