Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta despre Roşia Montană şi gazelor de şist

Publicat in Puterea, joi 12 septembrie 2013 ·

Victor Ponta a declarat miercuri seara că preşedintele PNL, Crin Antonescu, are dreptate când spune că trebuie o dezbatere pe teme proiectului Roşia Montană, criticând faptul că în prezent PDL şi Traian Băsescu "se spală pe mâini" legat de acest subiect.

"Am discutat despre acest proiect de multe ori cu domnul Antonescu", a afirmat Ponta, la Antena 3, întrebat cu privire la reproşurile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, pe tema proiectului Roşia Montană.

Victor Ponta a subliniat că poate a greşit că nu a explicat dinainte de ce a declarat că el nu va vota, în calitate de parlamentar, pentru proiectul respectiv.

Ponta a reiterat că în ceea ce priveşte cifrele despre care s-a vorbit ca despăgubire pentru RMGC, în cazul în care exploatarea va fi oprită, va oferi explicaţii joi şi va pune datele la dispoziţia tuturor parlamentarilor, potrivit Agerpres.

"Are (Crin Antonescu) perfectă dreptate: trebuie o dezbatere. Tocmai de aceea, o dezbatere în ordinea logică este următoarea: întâi facem dezbaterea, prezentăm toate aceste cifre, după care luăm o decizie. Din păcate, decizia s-a luat deja. Domnul Blaga a anunţat-o sâmbătă, deşi domnul Blaga şi PDL ştiu foarte bine proiectul că ei l-au aprobat, prin Berceanu, dar acum se spală pe mâini, ca şi Traian Băsescu. Domnul Băsescu nu mai are nicio treabă cu Roşia Montană acum. Dacă e o ceartă între Antonescu şi Ponta, el nu se bagă", a mai menţionat Ponta.

Sunt de acord să vedem dacă avem rezerve de gaze de şist

Victor Ponta a declarat miercuri că este de acord să se afle dacă România are rezerve de gaze de şist şi dacă ele pot fi exploatate cu toate garanţiile de mediu, punctând că protestele pe această temă nu trebuie ignorate, dar deciziile nu pot fi luate pe baza demonstraţiilor.

"Da. Sunt de accord să vedem dacă avem rezerve, dacă putem să le exploatăm cu toate garanţiile de mediu şi să

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 58 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 4 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 25 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Un bărbat din Sibiu a rămas fără 12.000 de euro de Crăciun, după ce a primit un SMS

Libertatea acum 24 minute
Un bărbat din Sibiu a pierdut 12.000 de euro după ce a dat click pe un link primit prin SMS. Banii erau într-un portofel de criptomonede, potrivit Digi24.ro.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°