O altă mare prejudecată, un alt tip de ochelari de cal este idea că un artist n-ar putea crea decât într-una, hai două specii subsumate unui gen ori două genuri. Aş vrea să mă pot enerva din acest motiv, însă pentru că scriu într-o grădină la 1 km de Cheile Turzii faptul îmi este imposibil.

În două lumi, Cartea românească, este un roman al cărui titlu spune tot despre situaţia Vioricăi Răduţă, constant simultan poetă şi prozatoare. Mereu mixând genurile pentru a obţine o scriitură nervoasă, surprinzătoare şi poetică, autoarea a perfectat o expresivitate inimitabilă. Deopotrivă exact şi sugestiv, realist şi metaforic, scrisul ei fotografiază, dar şi pictează, tremurând imaginea.

Titlul are multe valenţe, printre ele regăsindu-se viaţa şi moartea, libertatea şi supravegherea, viaţa şcolii şi şcoala vieţii. Toate aceste teme sunt prezente şi în volumele ei anterioare, dintre care amintesc Cam toţi murim (2010), Hidrapulper (2007) şi Mamamea moarte (2008).

Latura orwelliană transpare în ciclul Hruba de sticlă – felul în care autoarea a imaginat oraşul contemporan sticlos, transparent, în aparenţă confortabil şi luminos, în realitate lipsit de intimitate şi caracter. De altfel, aceste structuri de sticlă vor funcţiona ca obiect-simbol în scrierile prozatoarei. Omul revoltat al lui Dostoievski se ascundea în subterană, în timp ce omul secolului XXI locuieşte în lumină, ca o insectă sub lentila microscopului.

Multiplele înţelesuri sunt semnalate şi în titlurile capitolelor. Înainte de cruce indică viaţa de dinainte de sacrificiu, dar şi apropiata moarte a mamei. Celelalte sunt la fel de sugestive: Zilnice, Cu Rada Bobe peste mormânt, Moarta peste găoaze, Amintirile au vise, Ziua pe care o ţii la piept, Spre haznaua de deasupra, Ziuă de nimic, Moartea îngropată etc.

Şcoala, ca lagăr de muncă întemeiat pe birocraţie hârţogară, contribuie ef