Copiii de vârsta mică pot opera cu repetiție, iar polițiștii nu au ce le face. Singura consecinţă va fi o amendă dată părinţilor pentru nesupravegherea minorului, pe care, în cele mai multe cazuri, nu o plătesc.
Furturile din autoturisme sunt din nou ”la modă” printre micii infractori. În doar câteva zile, mai mulţi puşti au spart 15 autoturisme, din diferite zone ale municipiului, şi au furat radiocasetofoane, dar şi alte bunuri lăsate sau uitate de proprietari în maşini. Doi dintre autorii acestor furturi, care au avut loc cu precădere în cartierele Favorit şi Anton Pann, au fost prinşi de poliţişti în cursul zilei de miercuri, 11 septembrie. Unul dintre suspecţi are 13 ani, iar celălalt are 15 ani, ambii fiind din Roman. Dacă în cazul suspectului de 15 ani se poate începe urmărirea penală, în cazul copilului de 13 ani, singura consecinţă va fi o amendă dată părinţilor pentru nesupravegherea minorului, pe care, în cele mai multe cazuri, nu o plătesc.
Această muncă a poliţiştilor fără un rezultat concret cu privire la infractorii minori duce, printre altele, la scăderea autorităţii oamenilor legii în faţa acestor copii, care învaţă cum să fure mai eficient. Spre exemplu, un copil cu vârsta de până în 14 ani a fost prins de poliţişti în timp ce fura un casetofon dintr-o maşină. A fost condus la sediul Poliţiei municipiului Roman şi, după ce poliţiştii i-au dat drumul, la nici 200 de metri de sediul Poliţiei, a spart o altă maşină şi a furat un casetofon. A fost prins din nou, iar copilul şi-a justificat fapta prin aceea că avea nevoie de bani pentru a-i trimite fratelui său, care era încarcerat.
În cazul furturilor de zilele trecute, prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 40%.
Copiii de vârsta mică pot opera cu repetiție, iar polițiștii nu au ce le face. Singura consecinţă va fi o amendă dată părinţilor pentru nesupravegherea minorului,