Ziua 1

În prefaţa celei de-a doua ediţii a Festivalului Dilema veche ce se întîmplă la Alba Iulia, Andrei Pleşu spunea, în urmă cu o lună, că „după Mihai Viteazul, Regele Ferdinand I şi Regina Maria, era normal ca şi Dilema veche să intre în Alba Iulia.“ În timp ce poanta fondatorului revistei pune accentul potrivit pe istoria şi simbolistica locului, realitatea postmodernă şi atroce-mioritică mută discuţia pe ce înseamnă în ziua de astăzi „a intra în Alba Iulia“.

Luăm la pas Cetatea binişor, după ora 9 seara. Pe zidul din spatele statuii lui Mihai Viteazul descoperim imagini în mişcare, acompaniind patru dansatori care prestează direct pe piatra cubică. Din boxe se aude un şlagăr optzecist, „Fericirea are chipul tău“, în versiune profund remixată. Un pliant vorbeşte despre „Dancing City“, un moment coregrafic regizat de Vava Ştefănescu, al doilea dintre cele trei programate să se întîmple în deschiderea festivalului. Am prins fix finalul şi aplauzele celor cîteva sute de privitori.

Evenimentele se succed rapid şi sîntem invitaţi la scena aşezată de partea cealaltă a statuii. Dan Badea şi Răzvan Mazilu interpretează un fragment din Şaraiman, spectacolul de stand-up & dance de la Teatrul Odeon. Badea vorbeşte deştept, tăios, dar şi neaşteptat de afectuos, despre distanţele care separă generaţia tinerilor adulţi de cea a părinţilor lor, dar şi de cea a proaspeţilor adolescenţi. Moravurile se schimbă; felul de a trăi, fricile, reperele – şi ele. Doar drumurile rămîn la fel.

Se rîde (publicul), se cîntă (lăutărească) şi se dansează (Mazilu), pe versantul nordic al Catedralei Romano-Catolice; una dintre dansatoarele momentului din „Dancing City“ pozează pentru un pictorial ad-hoc, miroase a tutun fain, dozatorul de bere „Dracula“ nu e încă funcţional, dar suratele sale operează la parametri optimi, cerul e limpede, aerul – rece şi curat, stre