Pe lângă şcoli cu mobilier vechi şi manuale în stare execrabilă, elevii din România mai dau şi sume importante de bani pentru abonamente. Ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, spune că sumele cerute de transportatori sunt prea mari şi nu vrea să deconteze abonamentele copiilor. Elevii rămân astfel cu banii daţi. Ministerul a plătit mai puţin de jumătate din banii cheltuiţi de elevi pentru transport în anul şcolar precedent.
Elevii nu şi-au primit banii pentru navetă aferenţi anului şcolar 2012 - 2013 nici până în prezent. Explicaţia dată conducerilor unităţilor de învăţământ de inspectoratele şcolare judeţene este că se desfăşoară o anchetă pentru identificarea cazurilor în care s-au solicitat sume mai mari de bani decât era necesar.
Elevii nu au însă nici o vină că firmele de transport au tras în piept ministerul, dar sunt primii care au de suferit. Elevii sau, mai exact, părinţii acestora, au plătit abonamentele de transport, la preţul solicitat de firmele particulare. Acum însă, conducerea Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) nu vrea să plătească toţi banii, apreciind că sumele solicitate sunt prea mari.
De luni, odată cu debutul noului an şcolar, elevii vor da din nou bani pe navetă, sperând că vor primi, cândva, decontul de la minister. Mai mult, elevii vor trebui să fie atenţi să plătească pe transport sumele aprobate recent printr-o Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului. „Am reuşit să plătim aproximativ 50% din banii pentru naveta elevilor, aferenţi anului şcolar precedent. Au fost cazuri în care firmele de transport percepeau tarife şi de patru ori mai mari pentru acelaşi număr de kilometri. Începând cu anul şcolar 2013 – 2014, plata se va face în baza OG 29/2013 ce stabileşte un plafon minim şi unul maxim pentru tarifele transportatorilor”, ne-au declarat reprezentanţii MEN. În acest moment, Ministerul Educaţiei nu are bani pentru plata deco