După 30 de ani în care spectacolul „Aşteptându-l pe Godot“ a fost simbolul Teatrului „Eugene Ionesco“, trupa revine cu un experiment de reinventare a piesei lui Beckett - „Improvizându-l pe Godot“
Vladimir şi Estragon sunt doi vagabonzi care se odihnesc pe marginea drumului, într-o aşteptare continuă, pentru că asta e ceea ce pot face ei cel mai bine. Îl aşteaptă pe Godot, un personaj mistic care aşa şi nu mai apare la finalul celor două acte. Acesta este subiectul piesei lui Samuel Beckett „Aşteptându-l pe Godot“, care a marcat secolul XX.
JUCAT ÎN TOATĂ LUMEA
A fost şi piesa cu care a început Teatrul „Eugene Ionesco“, dar, pentru că în noul spectacol a rămas prea puţin din lucrarea originală, realizatorii au numit-o „Improvizându-l pe Godot“. „Am şi uitat de câte ori am jucat acest spectacol începând cu anul 1983, când ne-am atins de text fiind studenţi. Acest spectacol are o istorie bogată şi zbuciumată, suferind (în sensul frumos al cuvântului) foarte multe modificări. Cu acest spectacol am colindat ţări ca Rusia, Estonia, Lituania, Letonia, Egipt, Ucraina, Franţa şi Japonia. Numai în Japonia am fost de trei ori cu turnee, în 11 oraşe“, povesteşte regizorul Petru Vutcărău care, timp de 30 de ani, a jucat rolul lui Estragon.
Artistul spune că „a trăit“ această piesă complicată. „«Aşteptându-l pe Godot» este un spectacol controversat, despre aşteptare, pesimism şi optimism, laitmotivul ei fiind plictiseala şi ezitarea“, explică regizorul.
Plictiseala este determinată de nesfârşita aşteptare: vine sau nu vine Godot? „Succesul nostru este că am marcat zonele de plictiseală şi le-am înlocuit cu improvizaţie. Orice acţiune din spectacol este goana de a scăpa de plictis, chiar şi prin lucruri prosteşti şi trăsnite“, motivează directorul artistic al Teatrului „Eugene Ionesco“.
„GODOT ESTE UN VIS PE CARE-L AŞTEPŢI“
Ceea ce ţine pu
