O ploaie torenţială a făcut prăpăd aseară, în nord-vestul judeţului Galaţi. 17 localităţi au fost inundate de viiturile venite de pe versanţi şi au rămas fără curent electric. Sute de oameni s-au refugiat în poduri şi pe acoperişurile caselor de teama apelor. Patru persoane au murit și peste 700 de case au fost inundate.
Ploaia torenţială a durat câteva ore, cantităţile de apă căzute ajungând chiar la 100 l/mp, depăşind valorile prognozate de meteorologi. Apa a inundat drumurile şi a intrat în gospodăriile oamenilor.
Speriaţi, oamenii au fugit din calea apelor care depăşeau în multe zone un metru. Au încercat să salveze ce s-a mai putut, în special animalele.
Nivelul ridicat al apei a făcut ca intervenţia salvatorilor să fie mult îngreunată.
„Sunt 17 localităţi afectate. Se lucrează pentru evacuarea oamenilor, este prima măsură pe care putem să o luăm, urmând ca în funcţie de evoluţia situaţiei să trecem la evacuarea lucrurilor din case şi la restabilirea situaţiei”, a declarat colonelul Vasile Balaban, inspector şef la ISU Galaţi.
Mai multe comisii ale Prefecturii Judeţului Galaţi urmează să stabilească acum pagubele provocate de ploaie.
În judeţul Galaţi a început să plouă ieri, în jurul orei 17.30. Au fost emise patru avertizari cod galben, fiecare cu cel puţin 25 l/mp, iar la ora 22.00 a fost emis cod portocaliu, pentru alţi 40 l/mp. Codul portocaliu a fost prelungit ulterior până la ora 00.30.
Comentarii.
O ploaie torenţială a făcut prăpăd aseară, în nord-vestul judeţului Galaţi. 17 localităţi au fost inundate de viiturile venite de pe versanţi şi au rămas fără curent electric. Sute de oameni s-au refugiat în poduri şi pe acoperişurile caselor de teama apelor. Patru persoane au murit și peste 700 de case au fost inundate.
Ploaia torenţială a durat câteva ore, cantităţile de apă căzute ajungând chiar la 100 l/mp,