Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul liceelor din toată ţara după promovarea la Bac

Publicat in Adevarul, joi 12 septembrie 2013 ·

55 de licee din România au înregistrat un rezultat ruşinos la Bacalaureatul din 2013: niciun elev nu a luat examenul. La polul opus, 20 de licee se pot lăuda cu promovare de 100%.

În urma sesiunii de Bacalaureat din vara lui 2013, în România există 55 de licee care au rata de promovare la Bac zero, faţă de 54 în 2012, arată datele oficiale ale Ministerului Educaţiei obţinute de „Adevărul“.

La polul opus se află 20 de licee care se laudă cu 100% promovare la examenul de maturitate, majoritatea din provincie.

Chiar dacă şi acum sunt unităţi şcolare cu rezultate foarte slabe acestea nu pot fi penalizate în niciun fel, aşa cum prevedea Legea Educaţiei Naţionale în trecut, din cauza unei decizii luate de fostul ministru Ecaterina Andronescu.

„Elevii care intră în clasa a IX-a la noi sunt cei mai slabi, sunt acei elevi care au luat note de 2 şi 3 la Evaluarea Naţională (Capacitate). Ce putem noi să facem ca să-i ridicăm de la nivelul acela în patru ani când ajung la Bac? Anul acesta, din două clase cu aproape 60 de copii în total, doar 32 au terminat clasa a XII-a cu certificat de absolvire. Cu toţii însă au picat examenul de maturitate“, au declarat reprezentanţii Liceului Tehnologic Giurgiu, care până de curând a fost şcoală de arte şi meserii şi care anul acesta a intrat pe lista „ruşinii“.

Explicaţia, susţin aceştia, este că, „în realitate, elevii nu urmăresc să dea Bac-ul, ci să obţină o diplomă de calificare de gradul III, adică de tehnician calificat, cu ajutorul căreia să se poată angaja, ei lucrând pe timpul vacanţei“. Cei care au terminat clasa a XII-a anul acesta sunt prima generaţie de absolvenţi ai şcolii de arte transformate în liceu tehnologic.

Adrian Troie, director-adjunct la Colegiul naţional „Sf. Sava“, explica de altfel că nu toţi elevii de liceu trebuie să ia neapărat Bac-ul, o diplomă „inutilă“ dacă nu are în spate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 36 minute
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

CEO american din domeniul tehnologiei, suspendat după un concert Coldplay

Mediafax acum 36 minute
Când fețele lor celor doi apar pe ecranul gigant bărbatul și femeia se feresc brusc și se ascund de cameră. Pe internet s-au răspândit apoi informații conform cărora ambii sunt directori la compania Astronomer și zvonuri privind o aventură, stârnite

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 3 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Preşedintele USR Dominic Fritz: Romania is back. Gata cu secretomania şi cu limbajul de plastic

Ziarul Financiar acum 36 minute
Preşedintele USR, Dominic Fritz, a publicat sâmbătă un mesaj pe Facebook, în care oferă „concluzii din culise după vizita wow a preşedintelui Nicuşor Dan în Germania”. „Romania is back”, a scris el. „Romania is back (România s-a întors, n.r.). Germa

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

25°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°