Ne place sau nu, Romania este, in continuare, dependenta de capitalurile straine pentru finantarea deficitului bugetar si a deficitului de cont curent sau pentru “rostogolirea” sumelor de bani imprumutate si datorate. La inceputul anilor ’90, ne bateam pentru atragerea chiar si a unor investitii de cateva zeci de mii de dolari.

Ulterior, simultan cu cresterea economica (efect sau cauza?), investitiile au ajuns – in 2004 – la peste 5 miliarde de euro iar in 2008 la peste 9 miliarde. Din pacate, anul trecut, pentru diverse motive, inclusiv legate de criza economica globala, nivelul investitiilor straine a scazut periculos la aproximativ 1,5 miliarde de euro. Nici in semestrul 1 al acestui an, lucrurile nu stau mai bine – investitiile straine coborand la ceva mai mult de jumatate de miliard de euro. Sigur, am contat in ultimii ani pe sume provenite din fonduri europene ( din pacate, in procentaj mult mai mic decat am fi avut dreptul).

Investitiile straine sunt insa importante nu doar pentru realizarea obiectivelor mentionate mai sus. Ele au si o semnificatie politica, semnaland un anumit nivel de credibilitate internationala, dovedind increderea in predictibilitatea reglementarilor si a fiscalitatii din tara noastra.

In anul 2002, am creat Agentia Romana pentru investitii Straine (ARIS), avand ca scop incurajarea marilor investitii in Romania. Nu in primul rand prin participarea la privatizari, cat prin pornirea unor investitii green field. Imi vine in minte efortul de a convinge compania Saint-Gobain sa realizeze o fabrica de geam float in Romania. Reprezentantii ARIS i-au “pilotat” in mai multe locuri in tara. In final, au ales o locatie in Calarasi. La fel s-a intamplat cu numeroasele societati care au creat in Romania fabrici cu piese componente pentru automobile. Din pacate, dupa 2008, ARIS nu a mai functionat sau nu a mai functionat autonom. @