Cum arătam în nota de ieri, apărută în ziarul nostru, Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a mai constatat existenţa unui conflict de interese în materie administrativă, ce îl priveşte pe Mircea Ioan Moloţ, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara. Conform datelor ANI, Moloţ a deţinut calitatea de preşedinte al Crucii Roşii hunedorene, în perioada 5 martie 2011 - 26 octombrie 2012, şi a girat din poziţia de şef al CJ o asociere cu aceasta prin care s-a alocat o sumă totală de 194.500 lei.
Incompatibilitate cu repetiţie
Astfel, ANI spune că Mircea Ioan Moloţ a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de preşedinte al CJ Hunedoara, a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale instituţiei judeţene, prin care a fost încheiat un Acord de asociere între Consiliul Judeţean şi Crucea Roşie - Filiala Hunedoara.
„Moloţ Ioan Mircea nu a respectat dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora „Nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care [...] are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, dispoziţiile art. 75, lit. b) din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru [...] orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia”, cât şi dispoziţiile art. 77 din Legea nr. 393/2004, potrivit cărora „[...] consi-lierii locali nu pot lua parte la delibe-rarea şi adoptarea de hotărâri dacă au un interes personal în problema supusă dezbaterii. Consilierii locali [...] sunt obligaţi să anunţe, la începutul dezbaterilor