Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curtea de Conturi a descoperit plati nejustificate, la Primaria Ploiesti

Publicat in PHonline, joi 12 septembrie 2013 ·

Viceprimarul Iulian Teodorescu a declarat, miercuri, că în urma unui control efectuat de inspectorii Curţii de Conturi s-a constatat că municipalitatea a plătit în mod necuvenit spor pentru condiţii vătămătoare primarului şi celor doi viceprimari, in valoare de peste 5.000 lei, reprezentanţii primăriei contestând aceste concluzii.

'Ordonatorul de credite al UATM Ploieşti a utilizat credite bugetare cu nerespectarea dispoziţiilor legale, plătind necuvenit spor pentru condiţii vătămătoare estimat la suma de 5.074 lei, pentru lunile mai, iunie, noiembrie, decembrie 2012, persoanelor în funcţie demnitate publică, în condiţiile în care singura formă legală de remunerare a activităţii acestora, corespunzătoare funcţiei îndeplinite, a fost indemnizaţia lunară', se arată în raportul Curţii de Conturi.

Teodorescu a catalogat drept 'aberantă' măsura Curţii de Conturi care a cerut recuperarea sumelor primite necuvenit, arătând că aceste sporuri se acordă din 2007 fără ca vreo instituţie de control să le considere ilegale.

'Din 2007 se plătesc aceste drepturi, nu au fost niciodată, la niciun control al Curţii de Conturi sau al altor organisme, nu au fost prinse ca fiind nişte greşeli. Noi am contestat această măsură luată de Curtea de Conturi pentru că legea zice că indemnizaţia lunară reprezintă bază de calcul pentru stabilirea drepturilor care determină venitul salarial la care se adaugă alte drepturi. Sporul pentru condiţii vătămătoare este un drept care se acordă numai persoanelor care sunt afectate de, în cazul nostru, antenele de transmisie. A spune că persoanele de demnitate publică nu sunt afectate de nişte emisii care afectează toate celelalte persoane mi se pare aberant', a declarat viceprimarul Ploieştiului.

De asemenea, acesta a explicat că respectivele concluzii se referă şi la două luni, mai

Articolul in PHonline >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 24 minute
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 26 minute
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Preşedintele Nicuşor Dan susţine luni o conferinţă de presă

News.ro acum o ora
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, la ora 10, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De asemenea, a

Atac armat la o biserică din Kentucky, după ce un polițist a fost împușcat pe aeroport. Suspectul a fost ucis

HotNews acum 10 ore
Mai multe persoane, inclusiv un ofițer de poliție din Kentucky, au fost rănite într-o serie de atacuri armate în zona orașului Lexington, au anunțat guvernatorul statului și poliția statală din Kentucky pe platforma X, conform Reuters și CNN. Poliți

Horoscop pentru luni, 14 iulie 2025. Relațiile cu șefii și autoritățile sunt frecvente pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 56 minute
Berbec Esti cufundat în visare si cu greu poti relationa cu lumea exterioară. Ti se pot accentua temerile profunde, dar si unele afectiuni mai vechi sau mai noi. Controlează-ți stările interioare si astfel vei reuși să ameliorezi si sănătatea întreg

Donald Trump, HUIDUIT la finala Cupei Mondiale a Cluburilor câștigată de Chelsea în fața lui PSG. A înmânat trofeul învingătorilor

Gandul acum 55 minute
Președintele american Donald Trump a fost primit cu huiduieli la finala Cupei Mondiale a Cluburilor, disputată duminică în apropiere de New York, între Paris Saint-Germain și Chelsea Londra. Deși a urcat pe podium pentru a înmâna trofeul și medaliil

Luni începe înscrierea pentru sesiunea a doua a examenului de Bacalaureat

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Înscrierea la cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat începe luni şi se încheie pe 21 iulie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Urmărește cele mai noi prod

SuperLiga: CFR Cluj a învins Unirea Slobozia într-un meci cu două goluri anulate

HotNews acum o ora
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Unirea Slobozia, în prima etapă din Superligă, transmite News.ro. Gazdele au deschis scorul în minutul 15, când Postolachi a profitat de o greşeală a lui Coadă şi a înscri

REZUMAT VIDEO Campioană în premieră la Wimbledon, după finala de la dublu feminin

Gazeta Sporturilor acum 13 ore
Wimbledon are noi campioane la dublu feminin! Perechea ruso-belgiană formată din Veronika Kudermetova (28 de ani) și Elise Mertens (29 de ani) a ridicat trofeul duminică, pe terenul central de la All England Club.

Vremea

București
acum

25°
lun.

20°/37°
mar.

23°/36°
mie.

22°/35°
joi

22°/31°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/35°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

22°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/31°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
Timisoara
acum

22°
lun.

20°/35°
mar.

21°/35°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°