Mesajul a fost trimis. Multumesc!

La Roșia Montană continuă protestul minerilor. 22 de ortaci blocați în subteran

Publicat in 7Est, joi 12 septembrie 2013 ·

Cei 22 de mineri blocaţi în galeria Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană continuă protestul în subteran, în timp ce zeci de rude şi colegi ai acestora au stat, în noaptea de miercuri spre joi, la intrarea în mină, în semn de solidaritate cu protestatarii.

Preşedintele Sindicatului "Viitorului Mineritului Roşia Montană", Cristian Albu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX că a intrat ultima dată la miezul nopţii în galerie, pentru a vedea care este starea de sănătate a protestatarilor. "Starea lor de sănătate este bună, oamenii sunt obosiţi, dar sunt decişi să nu renunţe şi să îşi continue protestul până la capăt", a spus Cristian Albu, precizând că în permanenţă protestatarii sunt supravegheaţi de salvatorii minieri.

Liderul sindical a adăugat că aproximativ 20 dintre colegii minerilor blocaţi în subteran au rămas, în noaptea de miercuri spre joi, la gura minei, în semn de solidaritate cu aceştia. Cristian Albu a mai spus că joi, începând cu ora 11.00, vor continua şi protestele de la suprafaţă, fiind aşteptaţi câteva sute de oameni, atât mineri cât şi localnici din Roşia Montană.

Prefectul judeţului Alba, Gheorghe Feneşer, a declarat că monitorizează în permanenţă situaţia minerilor blocaţi în subteran la Roşia Montană şi a cerut să fie luate toate măsurile necesare pentru ca aceştia să aibă hrană, apă şi medicamente, în caz de nevoie. Acesta a precizat că doi dintre mineri au probeleme de sănătate, însă până acum protestul nu le-a agravat starea de sănătate. Feneşer a mai spus că a avut o discuţie personală cu Crin Antonescu, pe care l-a informat că minerii îi solicită să vină la Roşia Montană, iar în cazul premierului Victor Ponta a transmis mesajul protestatarilor cancelariei acestuia.

Cei 22 de mineri s-au blocat, miercuri, în subteran la Roşia Montană, cerând să vină acolo preşedintele Senatului, Crin Antone

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 38 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe marți, 8 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Dragoș Anastasiu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Dragoș Anastasiu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum o ora
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 25 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

După adjunctul lui Şoigu, şi fostul adjunct al lui Gherasimov a fost condamnat la ani grei de închisoare

News.ro acum o ora
Fostul adjunct al şefului Statului Major General al Armatei Ruse a fost condamnat luni la 17 ani de închisoare pentru o schemă de fraudă care a permis sustragerea a peste 1 miliard de ruble (12,7 milioane de dolari) din contractele Ministerului Apăr

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

24°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°