Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Daniel Iordăchioaie şi Ovidiu Cuncea, la a IV-a ediţie a Premiilor Music Factory

Publicat in Opinia Buzau, vineri 13 septembrie 2013 ·

O nouă ediţie a Premiilor Music Factory caută talente îndrăgostite de muzica uşoară, la Buzău. Evenimentul, ce se va desfăşura într-unul dintre mall-urile din municipiu, îi are drept invitaţi speciali pe vedetele Ovidiu Cuncea,

Daniel Iordachioaie, Alexandru Jula şi preşedintele juriului, Florin Apostol. „Nici pentru această ediţie nu ne puteam lipsi de vedetele care au fost alături de noi de la început, iar în plus le avem pe Gabriela Cristea şi pe câştigătoarea de anul trecut, Vanessa Marzavan, care va susţine şi un recital, la fel ca şi minivedeta Andrei Popa. Prezentatorii acestei ediţii vor fi Ovidiu Cuncea şi Denisa Trofin. Sperăm să fie un eveniment în care să descoperim noi şi noi talente”, a declarat Georgeta Nicolae.

În octombrie se va organiza şi festivalul pentru muzică populară

Pentru că au reuşit să ajungă deja la cea de-a patra ediţie, aceiaşi organizatori s-au gândit să testeze şi alt gen muzical, cel de folclor, cu aceleaşi grupe de vârstă stabilite, dar cu un alt juriu, specializat pe muzică populară. „Ne-am gândit ca în luna octombrie să continuăm cu muzica populară. Anul trecut am reuşit să punem pe picioare prima ediţie, iar acum revenim cu cea de-a doua pentru ceea ce am numit noi festivalul naţional . Avem confirmarea până acum a doamnei Gheorghiţa Nicolae şi a celei ce a dus trofeul acasă anul trecut, Roxana Croitoru. În rest, aceiaşi prezentatori ce se completează perfect, Ovidiu Cuncea şi Denisa Trofin şi îi aşteptăm cu drag pe toţi cei care vor să se înscrie la acest festival”, a încheiat organizatorul evenimentului, Georgeta Nicolae.

O nouă ediţie a Premiilor Music Factory caută talente îndrăgostite de muzica uşoară, la Buzău. Evenimentul, ce se va desfăşura într-unul dintre mall-urile din municipiu, îi are drept invitaţi speciali pe vedetele Ovidiu Cuncea,

Danie

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°