Cercetătorul craiovean Tudor Nedelcea a publicat recent o carte substanțială dedicată lui Eminescu, chiar astfel intitulată, „Eminescu”. Sunt luate în discuție chestiuni ce țin mai ales de receptarea creației poetului în dimensiunea ei națională și europeană – o incursiune serioasă, alcătuită temeinic, asupra căreia, probabil, vom reveni. Ținem deocamdată să remarcăm capitolul „O nouă încercare de sacrificare a lui Eminescu”, al cărui punct de pornire îl constituie, desigur, cele șase pagini din revista „Dilema” (nr. 265/1998) ce proclamau ritos „despărțirea de Eminescu” – fiind apoi trecute în revistă și numeroase alte intervenții similare, până în pragul lui 2013.
Aproape la fiecare ne-am referit, de-a lungul anilor, în spațiul acestei rubrici, dar pentru întâia oară le aflăm înmănuncheate într-un „buchet” otrăvit, ce-și revelează deplin nimicnicia și agresivitatea. Fiindcă, desigur, nu-i vorba despre tentativa onorabilă și bine venită de recitire modernă a lui Eminescu spre a-l scoate de sub zodia festivismului găunos, ci de jalnica aliniere a unui pluton de… nimeni, interesat să conteste orice urmă de valoare și interes contemporan al creației „Luceafărului”, fie c-ar fi vorba despre poezie, proză sau prestație gazetărească. Punct ochit, punct lovit: numele necunoscuților combatanți au țâșnit din anonimat, fie și astfel ajungând la o anume notorietate – și, cum se va vedea, nu numai la atât.
Deși fiecare generație și-a avut contestatarii ei, Bogza credea sincer că Eminescu va fi scutit: ”În tinereţea mea, care a fost a unei iconoclastii totale, pe el, nimeni nu l-a tăgăduit. În acea vreme, noi am rostit un rechizitoriu împotriva tuturor, clasici şi contemporani de mare prestigiu, dar pe el, nimeni nu l-a tăgăduit (...) Istoria literară va cunoaşte alte generaţii iconoclaste, eu cred în frumuseţea şi necesitatea generaţiilor iconoclaste, dar pe e
