Avem un fundaş dreapta! A fost mai greu să-l găsim decît pentru cardinalii care l-au ales pe Papă

Măţel. Aşa-i, nu are nume de vedetă. Din fericire, fotbalul este un teritoriu accesibil tuturor. La fotbal nu trebuie neapărat ca numele de familie să-ţi înceapă cu “von”, cu “de” sau cu “di” pentru a fi băgat în seamă. Mai degrabă nu. În fotbal, sîngele albastru nu se moşteneşte, se dobîndeşte. Zilnic, prin muncă. Şi prin exploatarea unor calităţi native.

Ceva despre Alexandru Măţel, acum, după înfrîngerea cu turcii. Nu, nu în loc de “Piţi, Piţi, lasă-ne, lasă-nee!”, nici să schimbăm abil subiectul, să nu-i supărăm pe băieţi. Că tare mai sînt sensibili, ca nişte bibelouri din porţelan de Sevres. Erau teme foarte la îndemînă. Bunăoară, rolul mesajelor mobilizatoare ale lui Mircea Sandu. Ori Chiricheş: “Drumul (scurt) de la afirmare la vedetism”. Sau “Ce (mai) înseamnă Pintilii fără Bourceanu?”. Şi, ca prelungire a ultimei idei, “Limitele lui Hoban”. Acum, după meciul cu Turcia, este foarte simplu să dăm cu şpiţul. E simplu, eliberator şi la îndemînă. Şi foarte neproductiv. Nu se rezolvă nimic, fiindcă nu noi -suporteri şi ziarişti - hotărîm cînd şi cum pleacă Piţurcă. Asta se decide în întîlniri de taină între preşedintele în exerciţiu şi succesor. Pe axa Mircea Sandu-Gică Popescu se hotărăsc viitoarele isprăvi ale naţionalei. Tot ce putem face noi este să dăm din gură. Sau din tastatură. Că doar e libertatea cuvîntului.

Alexandru Măţel. Fundaşul Astrei a fost jucătorul cel mai constant al naţionalei la dubla Ungaria-Turcia. Îi aşteptaserăm pe Maxim şi pe Tănase, chiar pe Torje, de ce nu pe Raţ, dar l-am văzut mai ales pe Măţel. L-am văzut făcîndu-şi treaba în defensivă, pentru ca apoi să urce, dînd viaţă flancului drept. Acolo unde Găbiţă de Espanol tura în gol. Marcajul la Dzsudzsak şi la Arda Turan a însemnat anihilarea a două dintre pericolele maj