Un copil a fost omorît de un cîine, în mijlocul unei capitale integrate în Uniunea Europeană. În aceeaşi capitală europeană, mii de cetăţeni sînt muşcaţi anual de haite de cîini scăpaţi de sub controlul autorităţilor, ONG-urilor, oamenilor miloşi, activişti ai drepturilor animalelor.
Rezolvarea problemei a început în stilul inimitabil autohton: autorităţile plîng de mila copilului, ziarele prezintă imagini sîngeroase, comentatorii dau vina pe bunica şi pe părinţii copilului, sînt destituiţi şefi din Poliţie şi de la Autoritatea pentru Protecţia Copilului, pentru reacţii întîrziate, iar paznicul terenului unde s-a întîmplat tragedia este amendat cu cîteva mii de lei.
În tot acest timp, ONG-urile care protejează animalele au tăcut. (Cu excepţia unuia dintre ele, care s-a gîndit să dea în judecată Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor.) Mă gîndesc că ar fi trebuit, totuşi, să aibă o părere. Că sînt cîteva întrebări care ar putea să le pună pe gînduri. Să le neliniştească.
DE ACELASI AUTOR Apa, o piedică împotriva iubirii O instituţie timidă La locul şi timpul nepotrivit Între şansă privată şi normalitate instituţională Spre exemplu, cîinele aparţinea unui ONG. A fost eliberat, sub semnătură, unei domnişoare care se laudă că salvează animalele. Cred că acesta ar fi fost momentul ca organizaţiile cinstite care apără drepturile animalelor să fie primele care să facă cercetări, să arate cu degetul către ilegalităţile comise de asociaţii necinstite, în cîrdăşie cu primăriile. (Mă întreb, totuşi, de ce Procuratura nu a început ancheta cu această domnişoară. În principiu, ea este stăpîna cîinelui; ca atare, cred că ar trebui să fie prima invitată să dea nişte răspunsuri sau, în orice caz, să fie invitată înaintea paznicului.) Acum ar fi fost momentul ca toţi activiştii oneşti şi miloşi cu maidanezii să aibă un punct de vedere convingăt
