Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Angajaţii RAR, bătuţi cu topoare şi bolovani în plină zi

Publicat in Magazin Salajean, vineri 13 septembrie 2013 ·

Romii par să facă legea în unele zone ale Zalăului, iar pentru asta recurg la orice mijloace, inclusiv la violenţă. De această dată, le-au căzut victime angajaţii RAR Sălaj, care au fost atacaţi, în miezul zilei, cu topoare şi bolovani. Unul dintre cei agresaţi este chiar directorul instituţiei.

Trei bărbaţi au fost răniţi vineri, în jurul amiezii, după ce câteva persoane de etnie romă au năvălit cu topoare şi bolovani asupra angajaţilor de la Registrul Auto Român Sălaj. Una dintre victime este tocmai directorul instituţiei, Răzvan Guşet, care s-a ales cu răni la mâini şi la picioare.

„Totul a început de la tentativa a doi copii romi de a fura din maşina unui prieten, ce staţiona în faţa RAR. După ce li s-a cerut să-şi vadă de treabă, cei doi minori au început să arunce cu pietre în direcţia mea şi a amicului meu Mai apoi, au chemat întăriri”, ne-a declarat Răzvan Guşet.

Acesta spune că în scurt timp, în zonă au ajuns alte două persoane, un tânăr de aproximativ 18 ani şi o femeie de circa 45 de ani, înarmate cu topoare.

„Femeia a început să arunce cu pietre şi bolovani înspre noi, iar cei doi tineri s-au năpustit asupra noastră cu topoarele, încercând să ne nimerească în cap. Am fugit ca potârnichile, iar ca să ne salvăm, am încercat să ne baricadăm în incinta Registrului. Nu am apucat să închidem poarta, pentru că agresorii ne-au ajuns din urmă. Învârteau topoarele ca pe nişte morişte. Prietenul meu s-a apărat, iar în urma loviturii încasate, i-a fost zdrobit cotul. Au dat şi după mine şi m-au rănit la braţul stâng cu coada toporului”, a mai spus directorul RAR Sălaj.

Cea de-a treia victimă este paznicul instituţiei, care a fost transportat cu o ambulanţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor a Spitalului Judeţean Zalău, după ce a primit un bolovan în cap.

În cele din urmă, agresorii au părăsit curtea Registrului Auto, nu înaint

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 25 minute
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum o ora
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 12 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 10 minute
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 3 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum o ora
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°