Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dibutilul ftalat, vinurile moldovenești, Rusia și societatea civilă din Moldova

Publicat in Radio Europa Libera, vineri 13 septembrie 2013 ·

Joi, ministrul agriculturii Vasile Bumacov şi-a nuanţat poziţia față de restricţiile impuse de Federaţia Rusă la importul vinului moldovenesc spunând că nu e vorba despre un embargo. Atât ministrul agriculturii cât şi cel al economiei au spus că se caută acum soluţii atât pentru roada de struguri, cât şi pentru vinurile care urmau să fie exportate în Rusia. Subiectul a fost discutat joi de politicieni şi reprezentanţi ai societăţii civile la o dezbatere organizată de agenţia de presă Info Prim Neo la care a fost prezentă şi corespondenta noastră Alla Ceapai:

Pentru prima dată Ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov, a calificat astăzi drept presiuni politice din parte Rusiei restricţiile la importul vinului moldovenesc, dar nu consideră că ar fi vorba despre un embargo. Ministrul Bumacov a respins motivul invocat de serviciul sanitar rus precum că vinul ar conţine cantităţi inadmisibile de substanță nocivă, aşa-numitul DIBUTIL FTLALAT. Bumacov spune că lotul de vinuri a fost verificat în Republica Moldova şi că ar conţine această substanţă sub norma admisibilă de Federaţia Rusă:

„Problema nu este în verificare sau neverificare. Problema este că noi nu avem un act normativ semnat cu aceste structuri în care ar fi reglementat conţinutul acestei substanţe. Noi nu avem un act normativ fiindcă el nu se reglementează în UE. noi ne orientăm după concentraţia în apă. În apă se admite 0,2 în Federaţia Rusă şi 0,3 în UE.”

Prezentă la dezbatere, directoarea „Ziarului de Gardă”, Alina Radu, şi-a exprimat îndoiala ca toate vinurile de export ar fi de calitate. Jurnalista însă se întreabă ce se va întâmpla cu ţăranii care recoltează strugurii şi care nu poartă vina că din ei se produce uneori vin de proastă calitate:

„Responsabilitatea celui care se implică în acest proces şi celui care îşi asumă obligaţia de a face

Articolul in Radio Europa Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, mesaj în miez de noapte pentru Papa Leon al XIV-lea. Ce au în comun cei doi

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidatul independent calificat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din România, a reacționat în noaptea de joi spre vineri, după dezbaterea electorală de la Euronews cu contracandidatul său, la alegerea

George Simion vrea Guvern de uniune națională. Nicușor Dan: Îl doresc pe Bolojan

Gandul acum 6 ore
George Simion spune că își dorește un guvern de largă majoritate care să asigure depășirea crizelor, iar Nicușor Dan susține că își dorește un guvern susținut de cele patru partide pro-occidentale, plus minorități, condus de Ilie Bolojan. Afirmațiil

🚨 Prima DEZBATERE prezidențială George Simion – Nicușor Dan / Simon: Președintele României trebuia să fie ALTCINEVA

Gandul acum 9 ore
Actualizări „Donald Trump nu apreciază SLUGĂRNICIA” / „Meloni e apreciată” Simion: Mamele să nu-și trimită copiii la război / Dan: Dacă vrei pace, trebuie să fii pregătit pentru război Simion: „Ucraina are nevoie de noi, nu noi de Ucraina” Dan: Îmi

ONG-ul care a sesizat abuzurile din „azilele groazei”, trei întrebări pentru George Simion și Nicușor Dan

HotNews acum 12 ore
Centrul de Resurse Juridice le cere candidaților la prezidențiale, Nicușor Dan și George Simion, să participe la o dezbatere cu societatea civilă și să își arate public angajamentul față de respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități. Organi

Finală englezească în Liga Europa: Tottenham – Manchester United

News.ro acum 6 ore
Formaţiile Tottenham Hotspur şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în finala Ligii Europa, trecând în semifinale de Bodo/Glimt, respectiv de Athletic Bilbao. Tottenham a învins în deplasare Bodo/Glimt, scor 2-0, în returul semifinalelor, d

George Simion: Îl respect pe președintele FIDESZ și premierul Ungariei Viktor Orban, multe din politicile sale nu toate vor fi politică de stat și în România

G4Media acum 9 ore
În cadrul primei dezbateri televizate de la Euronews România, candidații turului doi al alegerilor prezidențiale au fost chestionați despre felul în care se raportează la minoritatea maghiară din România. Susține G4Media. Click AICI pentru a redirec

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 9 ore
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

VIDEO Nicușor Dan susține că „așa-zisul sistem” nu se teme de George Simion: „De ce v-ar fi dat Marcel Ciolacu voturi ca să intrați în turul 2?”

HotNews acum 8 ore
Cei doi contracandidați din finala prezidențială și-au adresat întrebări unul celuilalt, joi, în timpul dezbaterii de la Euronews, context în care Nicușor Dan a sugerat că George Simion nu este anti-sistem cum pretinde. „Dacă sistemului, așa-zisului

Cu ce prețuri intră BYD pe piața din România și de unde pot fi cumpărate mașinile electrice chinezești

Libertatea acum 7 ore
Gigantul auto chinez BYD și-a făcut intrarea oficială pe piața din România joi, în cadrul unui eveniment desfășurat în București. Compania a lansat patru modele electrice, cu prețuri începând de la 22.000 de euro, cu tichetul Rabla.

Cum poate fi redus analfabetismul funcțional în România? Răspunsurile lui Nicușor Dan și George Simion

Mediafax acum 7 ore
O jurnalistă Euronews i-a întrebat pe cei doi candidați calificați în turul 2 al alegerilor prezidențiale ce soluții propun pentru a reduce rata analfabetismului funcțional, care este de 40%-45% la nivel național, și a abandonului școlar timpuriu, d

Vremea

București
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/17°
dum.

8°/21°
lun.

9°/16°
Iasi
acum

vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/13°
lun.

4°/16°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

10°/13°
dum.

9°/15°
lun.

8°/15°
Cluj-Napoca
acum

vin.

7°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

6°/13°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

vin.

6°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°
lun.

5°/17°