Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea aduce la cunoştinţa contribuabililor interesaţi că în Monitorul Oficial nr. 575/10.09.2013 a fost publicat Ordinul comun MMFPSPV/MSI/MFP nr.539/225/1479/2013 privind încadrarea în activitatea de creaţie de programe pentru calculator. Ordinul menţionat abrogă Ordinul comun MMSSF/MCTI/MFP nr.250/189/748 din 2004. Elaborarea prezentului act normativ a fost necesară întrucât vechiul act normativ a fost emis înainte de modificarea clasificaţiei CAEN şi de renunţarea la carnetele de muncă (începând cu data de 01.01.2011). Principale prevederi ale ordinului se referă la: -beneficiază de scutirea de impozit pe veniturile din salarii, ca urmare a activităţii de creare de programe pentru calculator operatorii economici care deţin codurile CAEN 5821, 5829, 6201,6202,6209 (în loc de 7221,7222), şi care întrunesc cumulativ condiţiile din prezentul act normativ;
-angajaţii pentru care se aplică scutirea de impozit pe veniturile din salarii pot fi şi absolvenţi ai ciclului I de studii universitare de licenţă, având înscrisă una din specializările cuprinse în anexa 2 la ordin;
-angajatul trebuie să prezinte copia legalizată a diplomei însoţită de copia legalizată după foaia matricole, respectiv după suplimentul la diplomă, pentru absolvenţii ciclului I de studii universitare de licenţă;
-pentru a justifica scutirea de impozit, angajatorii vor prezenta organelor de control contractul individual de muncă în original sau în copie legalizată, în locul copiei după carnetul de muncă;
-angajatorul va întocmi separat statul de plată pentru angajaţii care beneficiază de scutirea de impozit, dar nu va mai avea obligaţia de a-l prezenta lunar la inspectoratele teritoriale de muncă;
-scutirea de impozit pe venit se aplică lunar numai pentru veniturile salariale obţinute în baza unui contract individual de muncă,